Președintele și premierul fac un pic de curte Parlamentului

Schimbare de atitudine în discursurile președintelui și premierului. După ce, în mai multe rânduri, cei doi au lansat diverse acuzații la adresa parlamentarilor, de data aceasta mai că au făcut curte Parlamentului

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Președintele și premierul fac un pic de curte Parlamentului

Schimbare de atitudine în discursurile președintelui și premierului. După ce, în mai multe rânduri, cei doi au lansat diverse acuzații la adresa parlamentarilor, de data aceasta mai că au făcut curte Parlamentului

Schimbare de atitudine în discursurile președintelui și premierului. După ce, în mai multe rânduri, cei doi au lansat diverse acuzații la adresa parlamentarilor, de data aceasta mai că au făcut curte Parlamentului doar-doar aleșii vor vota Proiectul de lege vizând reglementarea în termeni noi a carantinei și a izolării persoanelor. 

Astfel, președintele Iohannis, cu un ton aproape mieros, a ținut să trimită un mesaj parlamentarilor în ziua în care  în România s-au înregistrat 555 de cazuri noi de COVID-19.

Vreau să mă adresez și politicienilor și Parlamentului. Suntem într-o situație foarte complicată, este momentul să lăsăm divergențele politice de o parte și să ne concentrăm pe soluții care sunt absolut necesare în această perioadă, iar în acest sens solicit Parlamentului să ia în dezbatere în regim de urgență legea care clarifică carantina și izolarea, pentru a reda autorităților acest instrument extrem de important în perioadă de pandemie.

Nu este momentul să disperăm, dar în niciun caz nu este momentul să lăsăm garda jos și, repet, dragi români, împreună am parcurs relativ bine perioada până acum. Haideți să facem un efort, să continuăm, nu lăsați garda jos, este în joc viața voastră și viața celor dragi vouă!

Aici nu vorbim de politică, aici nu vorbim de opțiuni personale, aici vorbim de o boală care din păcate, a rămas încă în societate. Să nu ne imaginăm că virusul dispare de azi pe mâine dacă cineva dă o lege sau un act administrativ. Virusul nu ține cont de granițe, nu ține cont de legi, nu ține cont de diferite abordări pur administrative, dar noi avem cel mai important instrument ca să ne protejăm conștiința noastră“, a afirmat președintele miercuri seară.

Iohannis: Putem reveni la măsuri mai restrictive

De asemenea, răspunzând la o intrebare a unui ziarist, Klaus Iohannis a mai spus că  „aruncarea vinei dintr-o curte într-alta nu ajută pe nimeni, hai să fim serioși! Ceea ce se impune acum este accelerarea procedurilor parlamentare, ca să avem o lege în vigoare. Nu și-au imaginat probabil parlamentarii în nicio sesiune că o să ajungem într-o situație atât de gravă. Legislația în vigoare pe care am găsit-o este slabă. Așa a fost ea gândită. Nu are rost să încercăm să căutăm cine a făcut-o slabă. Rolul nostru acum este să găsim soluții pentru a face o legislație modernă, eficientă, aplicabilă și, da, constituțională. De asta m-am adresat Parlamentului cu solicitarea să lucreze rapid, ca să avem legislație“.

Doar o oră mai târziu, de parcă s-au vorbit, și au stabilit cum să abordeze problema, ieșea la declarații și premierul Orban. După ce a dat vina pe români pentru situația actuală, și a avertizat că „dacă va fi nevoie, vom lua orice măsură se va impune, pentru că punem pe primul plan sănătatea și viața românilor, premierul a transmis și el un mesaj blând Parlamentutului.

Orban: Suntem într-un moment de cumpănă

Transmit un mesaj Parlamentului și sper că va adopta legea care să permită posibilitatea instituirii carantinei și a autoizolării la domiciliu. Sunt lucruri fundamentale, de care avem nevoie. (..) Vreau să transmit un mesaj. Doar Guvernul, doar autoritățile nu pot să asigure stăvilirea epidemiei și revenirea la normalitate. Avem nevoie de implicarea tuturor instituțiilor“.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Marelui Galben, i-ar place tare sa bage iar starea de urgenta, nu mai ca din 20 aprilie de cand ccr a decis ca toate masurile coercitive din starea de urgenta sunt neconstitutionale pentru ca nu sunt trecute prin parlament, el si Ludovic nu au avut timp 3 luni sa faca o lege pentru starea de urgenta. Au fost foarte ocupati, unul cu vacantele , altul cu contractele cu dedicatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.