Previziunea lui Macron: „Cel puţin până vara viitoare”

Zilele trecute, în Franţa, a fost extinsă carantina pe timp de noapte, 46 de milioane de oameni fiind afectaţi de această măsură.

De (A.T.)
Previziunea lui Macron: „Cel puţin până vara viitoare”

Zilele trecute, în Franţa, a fost extinsă carantina pe timp de noapte, 46 de milioane de oameni fiind afectaţi de această măsură.

Președintele Emmanuel Macron crede ca Franţa va lupta cu COVID-19 cel puţin până la mijlocul anului 2021. Numărul de îmbolnăviri a trecut de un milion, după ce, doar vineri, Franţa a înregistrat peste 40.000 cazuri şi 298 decese noi.

Numărul nou de infectări creşte de la o zi la alta.

Macron a declarat, vineri, că virusul va exista cel puţin până vara viitoare, conform oamenilor de ştiinţă francezi. Privind carantina parţială sau totală, preşedinte spune că e devreme încă să se pronunţe.

Zilele trecute, în Franţa, a fost extinsă carantina pe timp de noapte, 46 de milioane de oameni fiind afectaţi de această măsură. Noua măsură va fi retrasă în momentul în care noile infectări vor intra pe o pantă descendentă – între 3.000 şi 5.000 cazuri noi/zi, a spus şeful francez – un nivel al infectării de la finele lunii august.

Între timp, reprezentantul parizian al spitalelor a precizat că al doilea val de COVID-19 ar putea fi mult mai dur decât cel prezent. „Percepţia din ultimele luni a fost că valul al doilea de COVID-19 nu există, sau că va fi un val scăzut. Situaţia este de fapt invers”, avertizează Martin Hirsch, reprezentantul grupului de unităţi medicale.

„Sunt mulţi oameni infectaţi, fără să ştie asta sau fără ca altcineva să ştie”, a adăugat specialistul.

Pacienţii cu COVID-19 ocupă circa jumătate din cele 5.000 de paturi de la ATI din spitalele din Franţa. Premierul Jean Castex consideră, la rândul său, că urmează un influx de pacienţi în ATI.

„Cazurile de infectari de azi sunt pacienţii spitalizaţi de mâine. Luna noiembrie va fi una dificilă”, a spus acesta.

Şi nu doar Franţa se confruntă cu o creştere alarmantă a numărului noi de cazuri de COVID-19. Şi alte ţări.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) vorbeşte despre numărul ridicat de cazuri noi, ca fiind un moment critic în lupta cu virusul. Prin urmare, cere acţiuni rapide pentru a preveni colapsul serviciilor de Sănătate.

Infectările zilnice în Europa au crescut semnificativ, mai mult decât dublu în ultimii zece zile. Momentan, sunt 7,8 milioane cazuri de COVID-19 pe continent şi circa 247.000 decese.

„Următoarele câteva luni vor fi foarte dure iar unele ţări se află deja într-un stadiu periculos”, a declarat recent şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Macron cu noii sai frantuji sunt varza in toate domeniile. Nu mai au pic de patriotism si determinare, totul se reduce la gargara, aroganta si neputinta. Erdogan si-a permis sa mature pe jos cu umbra lui De Gaulle pentru ca nu da doi bani pe el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.