Prima retragere din zona suveranistă. Makaveli o va susține pe Anca Alexandrescu

Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut publicului online drept Makaveli, unul dintre influencerii cu vizibilitate ridicată pe rețeaua chinezeasă TikTok, a anunțat că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei.

Prima retragere din zona suveranistă. Makaveli o va susține pe Anca Alexandrescu

Sursa FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut publicului online drept Makaveli, unul dintre influencerii cu vizibilitate ridicată pe rețeaua chinezeasă TikTok, a anunțat că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei.

Decizia a venit chiar în timpul unei ediții în direct la Realitatea TV, în care Makaveli a declarat că își pune întreaga susținere în spatele Ancăi Alexandrescu, candidata independentă sprijinită de AUR.

„Îmi anunț retragerea din candidatură în favoarea doamnei Alexandrescu. Singura pretenție pe care o am este să nu îi lăsați pe cei amărâți”, a declarat Makaveli.

Aflată în studio, Anca Alexandrescu a reacționat imediat: „Îi mulțumesc foarte mult. Îl admir pentru modul în care cântă. Tot ce ți-ai propus pentru București va fi transpus împreună. Mulți bucureșteni sunt batjocoriți, marginalizați. Împreună cu tine vom reda viața acestor oameni. Gestul domnului Zidaru mă responsabilizează și mai tare”.

În platou se afla și Ninel Peia, omul care l-a adus pe Makaveli în zona politică, ca angajat la grupul parlamentar al partidului SOS România, condus de Diana Șoșoacă.

În cel mai recent sondaj realizat INSCOP, Makaveli era cotat cu 3,5% din voturi.

Makaveli, de la problemele cu justiția la candidat pentru Capitală

O reacție a venit și din partea lui George Simion. Liderul AUR a salutat public mutarea, într-o postare pe Facebook: „Felicitări Makavelli pentru retragerea în favoarea Ancăi Alexandrescu! Unirea poporului român e unica soluție!”.

Pentru publicul larg, Makaveli a devenit o figură centrală în online odată cu scandalul anulării alegerilor prezidențiale din 2024, când a apărut ca parte a rețelei de influenceri care l-au endorsat pe Călin Georgescu până în finala prezidențială. De atunci, a strâns pe TikTok o comunitate de peste 420.000 de urmăritori.

Controversat în egală măsură, Makaveli a avut și multiple probleme cu legea. Dosare de loviri și alte violențe, acuzații de port ilegal de obiecte periculoase, ba chiar și un dosar privind trafic de droguri, potrivit informațiilor publicate de Antena 3 CNN.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.