Justiția ucraineană a decis reținerea fostului șef Ukrenergo, distribuitorul național de electricitate din Ucraina, și a stabilit o cauțiune de 325.000 de dolari. Este acuzat de deturnare de fonduri pe scară largă, în 2018. Kudrytsky declară că ”este o decizie politică”, scrie Kiev Independent. Procurorii arată că fostul șef al companiei de stat a deturnat fonduri în timpul licitațiilor din 2018 pentru refacerea infrastructurii. Arunci, Kudrytsky era director-adjunct pentru investiții în cadrul companiei.
Fostul șef al Ukrenergo are parte de susținere în cercurile înalte de la Bruxelles, iar acesta este unul dintre rarele momente în care presa occidentală scrie despre jocurile politice obscure de la Kiev și tendințele autoritare ale președintelui Volodimir Zelenski.
În momentul demiterii lui Kudrytsky, în septembrie 2024, ambasadorul UE la Kiev și reprezentanți ai instituțiilor financiare i-au trimis o scrisoare premierului de atunci (Denis Shmyhal – acum ministru al Apărării) în care arătau că schimbările influențate politic vor submina independența Ukrenergo. Au avertizat că aceasta ”va periclita capacitatea noastră de a susține Ukrenergo și alte măsuri prioritare pentru asigurarea securității energetice care este vitală pentru Ucraina”. Ambasadorii G7 au rostogolit și ei acest mesaj pe rețelele sociale.
Acum, Politico.eu scrie că Kudrystsky a ajuns în spatele gratiilor pentru că avut curajul să avertizeze constant că Ukrenergo este pe cale să ajungă pe mâna unor ”indivizi corupți”. Potrivit Politico, deputații opoziției din Ucraina și grupurile societății civile acuză că regimul Zelenski folosește un război în justiție pentru a-și intimida oponenții și pentru a-și reduce criticii la tăcere, acuzându-i de colaborare cu Rusia. Asta s-a întâmplat cu fostul președinte Petro Poroșenko, care a fost acuzat de corupție în acest an, o acuzație care îl va împiedica să participe la alegeri, atunci când acestea vor fi organizate. Sancțiunile impuse oponenților regimului merg până la blocarea cardurilor personale, nu doar a activelor companiilor pe care le conduc.
Administrația Zelenski caută țapi ispășitori
Poroșenko l-a acuzat pe președintele Zelenski de „autoritarism” și că vrea ”să-și înlăture toți competitorii din peisajul politic”. Politico îl citeaza pe deputatul Mykola Knyazhitsky, care crede că Zelenski se folosește de justiție pentru a-și discredita adversarii politici și că acest război se va agrava pe măsură ce se apropie alegerile, despre care el spune că se pot ține in 2026, dacă se va ajunge la un acord de încetare a focului. Knyazhitsky, a mai fost citat in trecut de publicația de la Bruxelles, care nu spune însă că acest deputat a fost patronul unei televiziuni cumpărată de fostul premier Arseni Yațeniuk și de soția celui mai longeviv ministru de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov. Cei trei sunt membri ai aceluiași partid, în opoziție cu Servitorul Poporului, partidul prezidențial.
Alte acuze la adresa lui Zelenski vin partea Dariei Kaleniuk, activistă și șefa Centrului de Acțiune Anti-Corupție, care spune pentru Politico.eu că Zelenski și camarila sa se folosesc de război pentru a monopoliza puterea. Kaleniuk nu este oricine în Ucraina și nu îl atacă pe Zelenski pentru prima dată. Cu puțin înainte de invazia rusă, în ianuarie 2022, Kaleniuk i-a luat în mod surprinzător apărarea oligarhului Rinat Ahmetov, pe care Zelenski îl acuza că a dorit să pună la cale o lovitură de stat în Ucraina. Kaleniuk l-a criticat atunci pe Zelenski pentru că îl provoacă în mod inutil pe cel mai bogat ucrainean, iar Rusia poate profita de aceste dispute interne. ONG-ul condus de Kaleniuk are relații apropiate cu Statele Unite, este finanțat de Washington si UE, iar ambasadoarea SUA în Ucraina îi transmitea procurorului general al Ucrainei, în 2019, că acest ONG și directoarea sunt pe lista persoanelor care nu pot fi atinse.
Acum, Daria Kaleniuk îi ia apărarea fostului șef Ukrenergo și arată că judecătorul care a dispus arestarea sa ”nu a reușit să arate măcar că acesta a avut beneficii materiale de pe urma licitațiilor din 2018, iar contractele acelea nici măcar nu au fost aplicate”. În apărarea fostului director al Ukrenergo sare și deputata Inna Sovsun, din partea partidului progresist Vocea, care spune că nu există probe că acesta s-ar fi îmbogățit de pe urma contractelor. Cu aceeași poziție apare în paginile Politico.eu o altă deputată și fost vicepremier al Ucrainei, Ivanna Klympush-Tsintsadze, membră a partidului lui Petro Poroșenko.
Iar un expert în politică externă care a consiliat guvernul de la Kiev, citat de Politico.eu, spune că guvernul Ucrainei ”are nevoie acum de un țap ispășitor”. ”Sunt zone din Ucraina care probabil nu vor avea electricitate până la primăvară. Deja sunt zece grade în apartamentele din Kiev și ar putea urma și pene de energie de durată. Oamenii sunt deja nervoși, iar administrația prezidențială are nevoie de țapi ispășitori”. Ukrainska Pravda scria în urmă cu câteva zile că și alți foști șefi din companiile energetice sunt trecuți pe o listă neagră, pentru a fi acuzați că nu au facut suficient pentru a întări rețeaua energetică a țării.
Cel mai puternic șef al cancelariei prezidențiale din istoria Ucrainei și noua oligarhie
Politico acuză ca administrația prezidențială de la Kiev acaparează tot mai multă putere, ceea ce nu este bine pentru Ucraina. Este de remarcat că, cu câteva zile înainte de apariția în Politico.eu a materialului în apărarea fostului șef Ukrenergo, The American Conservative lansa un atac frontal la adresa șefului administrației prezidențiale – Andriy Yermak, sugerând că acesta influențează decisiv marile decizii ale președintelui, controlând întreg fluxul de informații dintre președinte și cancelariile occidentale și intrând in conflict chiar și cu puternicul șef al serviciului de informații – generalul Kirilo Budanov.
”Yermak a folosit instituțiile guvernului împotriva rivalilor politici interni, a obstrucționat campania anticorupție din Ucraina și a a creat un nou sistem oligarhic”, scrie The American Conservative. Yermak este cel care a insistat pentru întâlnirea din luna februarie 2025 între președintele Trump și Zelenski, încheiată cu o ceartă în toată regula. Și tot el este cel care a organizat întâlnirea lui Zelenski cu liderii ONG-urilor americane anti-MAGA, în octombrie, din nou o mișcare care a iritat Casa Albă. Potrivit The Washington Post, Yermak a fost în spatele demiterii din fruntea armatei a generalului Valerii Zalujnîi. Iar ziarul american l-a numit „cel mai puternic șef al administrației prezidențiale din istoria Ucrainei”. După întâlnirea dezastruoasă din Biroul Oval între Donald Trump și Volodimir Zelenski, vicepreședintele JD Vance a luat legătura cu Zalujnîi, acum ambasador al Ucrainei la Londra, încercând să-l convingă să-i ia locul președintelui Ucrainei. Potrivit The Guardian, Zalujnîi a refuzat oferta, după ce a avut o discuție cu puternicul Yermak.
Șeful administrației prezidențiale ucrainene începe să fie tot mai rupt de ucraineni. Un sondaj Gallup din august 2025 arată că 69% dintre ucraineni își doresc o soluție negociată pentru războiul cu Rusia și doar 24% își doresc ca lupta să continue până la victorie. Yermak a declarat că primul pas către pace este obținerea victoriei pe front.
”Kaleniuk a zugrăvit o imagine proastă a structurii puterii politico-economice ucrainene în era Zelenski-Yermak. «Povestea bună», a spus ea, este că invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022 a distrus în mare măsură generația de oligarhi care se bucuraseră de mână liberă pentru a jefui economia Ucrainei de când țara s-a eliberat de Uniunea Sovietică în 1991. Vechii titani nu mai dețin puterea pe care o exercitau odinioară asupra parlamentului și a mass-media, iar multe dintre activele lor industriale se află în afara accesului lor pe teritoriul ocupat acum de armata rusă”, scria Business Insider, în decembrie 2023.
”Dar «povestea proastă», a continuat Kaleniuk, este că Yermak – despre care a spus că este „îmbătat de putere” – creează un nou sistem oligarhic pe care îl prezidează. Conform relatării ei, Yermak, prin adjuncții săi din administrația prezidențială și miniștrii de cabinet la dispoziția sa, exercită controlul asupra unei mari părți a economiei Ucrainei, precum și asupra aparatului său de aplicare a legii și de securitate. Prin aceste mașinațiuni, a spus ea, „oameni bine conectați” din domeniul afacerilor obțin contracte guvernamentale la prețuri umflate. „El nu construiește o Ucraină puternică”, a spus Kaleniuk. „El dăunează efortului de război.” Ceea ce descria ea, în fapt, este forma ea unei oligarhii sub acoperirea legii marțiale invocate de guvernul Zelenski.”
Un avertisment pentru președinte și oamenii săi
Daria Kaleniuk și ONG-ul său ”de neatins”, alături de fostul președinte Poroșenko, de fostul premier Iațeniuk și deputații care astăzi sunt în opoziție în Ucraina au fost primii aliați ai Washingtonului și ai UE la Kiev, după înlăturarea regimului Viktor Ianukovici, în 2014. Au fost cei care au demantelat regimul pro-rus și creatorii instituțiilor anticorupție – parchet, serviciu secret anticorupție și chiar un tribunal anticorupție – a căror autonomie Zelenski a dorit să o elimine în vara anului 2025, printr-o lege pe care a fost nevoit să o retragă, după proteste de stradă, dar mai ales după presiunile internaționale.
Acum, primii aliați ai Vestului la Kiev par să se ridice împotriva administrației Zelenski, vorbind în presa internațională despre tendințele autoritare ale sale și ale aliaților săi politici, precum și despre apariția unei noi oligarhii si despre contracte la prețuri umflate, acordate pe criterii politice. Statul ucrainean nu dispune de fonduri pentru tinerea pe linie de plutire a sectorului public și a armatei – banii care ar putea fi deturnați sunt ajutoarele Vestului.
Administrația Trump a demonstrat mereu că eliminarea risipei fondurilor federale este o prioritate. Comisia Europeană și guvernele UE nu pot compensa reducerea finanțării americane a efortului de război al Ucrainei și încercă să intre pe un teritoriu necunoscut confiscând activele ruse înghețate în Europa, asumându-și astfel inclusiv un risc economic și, în cele din urmă, electoral în țările lor. In acest context, acuzele legate apariția unei noi oligarhii, de corupție și tendințe autoritare la Kiev trebuie luate măcar ca un avertisment dur pentru președintele Zelenski, dacă nu ca un semnal pentru schimbarea regimului prin alegeri democratice și sub presiunea reducerii finanțării Ucrainei. Până și unul dintre cei mai fermi susținători ai continuării războiului din Ucraina, senatorul american Lindsey Graham, a cerut organizarea alegerilor prezidențiale în Ucraina, în ciuda legii marțiale. Între timp, Valerii Zalujnîi se bucura de distanța fața de politica ucraineană, ca ambasador în Marea Britanie, și nu uită să publice constant articole legate de războiul din Ucraina.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                      