In acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PROBLEMA apărută la Editura Hasefer în 2019.
Acum va trebui să stabilim un ultim lucru: cine ce piesă va reprezenta. Vă atrag atenţia de la început: nu toate piesele sunt ameninţate de la debutul partidei. Turele, de pildă, ies mai târziu la joc, în vreme ce pionii centrali sunt expuşi de la primele mutări; altădată tocmai pionii sunt cei care supravieţuiesc până spre sfârşitul partidei, în timp ce figurile au fost de mult schimbate sau capturate. Găsesc că singurul lucru echitabil este să tragem la sorţi rolul fiecăruia…, cu excepţia mea, în calitate de conducător de joc şi a REGINEI pentru că este o singură femeie între noi.
(Pune în spatele său, amestecându-le, bonetele deţinuţilor. REGINA le ia pe rând şi, pe măsură ce-ţi recunosc bonetele, deţinuţii se aliniază pe câmpurile de debut ale tablei. Fiecare găseşte pe pătratul respectiv câte o figură din carton – sau din placaj – pe care şi-o pune pe umeri, purtând-o ca pe un fel de mască, simbolizând din clipa respectivă figura sau pionul în care s-a deghizat. Când şi ultimul deţinut şi-a ocupat locul, se postează şi Grün şi REGINA pe câmpurile destinate lor. Deţinuţii, cu uniformele lor gri, au devenit „piesele albe”, contrastând cu uniformele negre S.S.. „Jocul” poate începe.)
COMANDANTUL „revine”, în timp ce „piesele negre” nu se văd încă, ele fiind probabil aliniate în partea de „tablă” ascunsă privirii spectatorilor. Atunci când va pătrunde „o figură” sau „un pion” în partea vizibilă a scenei, aceste piese vor fi reprezentate de câte o pereche de cizme având implantat câte un ţăruş cu desenul piesei pe care o simbolizează în „partidă”. „Piesele negre” vor fi prinse în sârme, în acelaşi mod ca nişte marionete şi vor fi mutate astfel până la indicaţia de scenă care va contrazice acest lucru.)
COMANDANTUL: Ei,, dă-i drumul, Grün!
GRÜN: (Către celelalte „piese”): Ascultaţi-mă bine: scopul este să câştigăm partida, dar totodată să supravieţuim cât mai mulţi. În caz că aş juca prudent, s-ar putea schimba multe piese, până să-l pot bate într-un final avantajos. De aceea, este preferabil să uit – pe cât voi reuşi – de soarta voastră şi să sacrific dezinvolt, pentru a încerca să-l bat în cât mai puţine mişcări, nedându-i astfel răgazul să treacă partida într-un final de doar câteva piese. Vă rog, de aceea, să-mi daţi mână liberă şi să nu-mi reproşaţi vreodată că aş fi putut evita vreun sacrificiu sau un schimb care vouă poate vi se va fi părut inutil.
COMANDANTUL: Am spus să-i dai drumul, Grün! „Albul mută”!
(Autorul nu va indica fidel diferitele mutări ale partidei; aceasta nici n-ar putea fi urmărită de către spectatori, deoarece ei, spectatorii, nu au posibilitatea de a vedea întreaga tablă. Rămâne la latitudinea regizorului să-şi imagineze partida, având însă grijă ca mutările să coincidă cu evenimentele piesei. Deşi textul nu se vrea în nici un caz un studiu de şah real, autorul va sugera totuşi, din când în când, anumite mutări. Se efectuează primele mişcări.)
COMANDANTUL: (După cea de a doua mutare a „albelor”) Grün! Îmi întreci toate aşteptările, Grün! Cu toată sinceritatea trebuie să mărturisesc că nu m-aş fi aşteptat să joci şi în aceste condiţii gambitul regelui! Nu m-am aşteptat să sacrifici un om benevol încă de la început! Sper că nu-ţi faci iluzii că am glumit cu soarta celui capturat… (Gândeşte) Chiar dacă ai fi vrut, n-ai fi putut sacrifica mai repede o viaţă.
(Doi S.S.-işti intră şi scot afară din scenă „Pionul” sacrificat. Apoi, în locul acestuia, este pusă o pereche de cizme: „un pion” negru.)
COMANDANTUL: Eşti tare, Grün! Eşti foarte tare! (Se aude o împuşcătură.) Dar cred că am greşit. Piesa capturată se cuvine să moară pe câmpul pe care a fost surprinsă. De acum încolo, aşa vom proceda. Dumneata urmezi, Grün! Să vedem cine va fi următorul pe care-l vei jertfi!
NEBUNUL REGELUI: Nu e drept, Grün, băiatul a plecat spre moarte atunci când ai oferit gambitul. Nici nu ştia ce-l aşteaptă… Nici măcar nu cunoştea regulile jocului de şah…
GRÜN: V-am cerut de la început să nu mă judecaţi! Am ştiut că pionul „f” va fi sacrificat şi de aceea am cerut să tragem la sorţi cine să-l reprezinte. Îmi pare foarte rău că nu ştie nici unul dintre voi suficient şah pentru a mă putea înlocui pe mine. Misiunea mea nu-i de invidiat. („Mută”.)
COMANDANTUL: (După ce „a mutat” şi el.) Sincer să fiu, m-am aşteptat la cu totul altceva. Se spune că superioritatea noastră constă în aceea că ştim să punem raţiunea în faţa unor considerente sentimentale, sentimente care, de cele mai multe ori, nu fac decât să frâneze intelectul. Sentimentul trebuie să fie aşezat ca scop final al raţiunii şi nu ca un intermediar între noi şi necesitate. Dar în felul cum ai început dumneata partida, se pare că ai învăţat ceva de la noi. Văd că nici nu clipeşti! Mă uimeşti, Grün! Păcat că, prin firea lucrurilor nu vei avea prilejul să aplici şi altundeva ceea ce ai învăţat de la noi! Deşi, dacă vei câştiga… dacă…, atunci vom mai juca o astfel de partidă. Şi încă una. Şi încă una, până ce vei pierde.
GRÜN: (Către ai săi) Cred că ar fi mai bine să renunţăm. Obersturmbannführerul are dreptate şi nu cred că merită să-i satisfacem capriciile, indiferent de preţ.
TOŢI: (În şoaptă) Grün, nu uita că salvându-ne pe câţiva dintre noi, nu faci nici un rău nimănui! Gândeşte-te că în câteva luni, poate chiar în câteva săptămâni, am putea fi eliberaţi! Grün, poate că familiile unora dintre noi mai sunt în viaţă. Poate că măcar unul singur dintre noi o să-şi mai vadă copiii! Pentru el trebuie să continui! Omule, de ce-ţi faci scrupule cu asemenea făpturi?
GRÜN: Tocmai pentru că sunt asemenea făpturi!
TOŢI: (În şoaptă) Nu este nici o înjosire în a trăi!
(Se mai fac câteva „mutări”.)
NEBUNUL DAMEI: Până acum o oră nu mai speram să scap. Totul s-a desfăşurat atât de implacabil încât nu mai aveam ce nădăjdui pentru un viitor. Mă gândeam doar la trecut, la un trecut mai îndepărtat, cel nedistrus încă de aceşti criminali. Mă gândeam la trecut, îmi imaginam că-l mai trăiesc, mai speram în el. Speram în trecut! Grün, tu ştii ce înseamnă când un om nu mai speră decât în trecut! Nimeni în afară de noi nu-şi poate imagina un asemenea paradox… Acum tu eşti cel ce mă face să gândesc normal: să încep să-mi fac iar planuri de viitor, să sper în ceea ce ar putea să mai vină, nu în ceea ce a fost. Parcă aş începe din nou să raţionez. Poate că sunt din nou om… De ce m-ai făcut om doar pentru câteva minute? Acum nu mai poţi abandona!
TURA DAMEI: Serile mă duceam şi eu la clubul de şah sau jucam acasă cu vecinul. N-am fost niciodată un jucător grozav, dar ştiam destul ca să-mi pot omorî plăcut timpul. Ca să te pot admira pe dumneata, Grün, ştiam destul. Bineînţeles că nu te-am văzut niciodată la înfăţişare, dar am auzit destule despre partidele pe care le jucai. Ageamiu, cum sunt, am putut totuşi să-mi dau seama, atunci când s-au tras la sorţi locurile, că soarta s-a purtat încă o dată ingrat cu mine: mie mi-a oferit locul cel mai avantajos, pentru că ştiu că eu o să intru printre ultimii în joc, în timp ce fiul meu a devenit PIONUL DAMEI – fiind expus de la început. N-am cerut să se facă o excepţie, n-am cerut voie să schimbăm rolurile, de teamă să nu dau şi pentru ultima oară cu piciorul în soartă, cunoscând cazuri când tura a fost capturată totuşi înaintea acestui pion. Te rog, însă, te rog ca atunci când vei avea de gând să sacrifici acest pion, te rog, Grün, te rog să-mi spui şi să-mi dai voie să iau pe furiş locul fiului meu!
REGINA: Eu n-am jucat în viaţa mea şah. Nu cunosc nici măcar regulile. Nu ştiu dacă sunt mai ameninţată decât ceilalţi. Nu aş fi crezut niciodată că ar putea spune cineva în mod cinstit că nu-i pasă de viaţa sa. Acum trebuie să recunosc că eu sunt aceea căreia îi este mai important ca măcar unul dintre noi să scape şi să povestească, decât să scap în mod neapărat tocmai eu. La doar douăzeci şi şase de ani, viaţa mea este sfârşită, indiferent dacă voi mai apuca să plec sau nu de aici. Voi vă minţiţi cu speranţa că poate familiile voastre au scăpat. Eu ştiu că soţul şi fetiţa mea nu mai sunt. ŞTIU! Traiul meu – în cazul că aş scăpa – n-ar mai fi pentru viaţă, ci pentru moarte. Pentru moartea celui care mi-a ucis fetiţa. Este singurul lucru pentru care aş mai dori să trăiesc şi nu neg: doresc acest lucru. Dar poate că măcar unul dintre voi ar mai găsi şi alte raţiuni pentru a trăi. Nu mai sper nimic pentru mine, sper ca doar unul dintre voi să scape.
PIONUL NEBUNULUI DAMEI: (În timp ce execută o mutare) Grün, s-a zis cu mine! Am părinţi care poate că mai trăiesc. Ei nu mai au pe nimeni!
GRÜN: Nu vreau să aud! N-am voie să aud nimic! Nu-mi mai spuneţi nimic despre voi! Nu pot să joc aşa! Eu nu sunt nici judecător şi nici gâde!
COMANDANTUL: Interesant! Ai început să vorbeşti cu piesele?! Eşti un fanatic, Grün! Sau poate un nebun. Cine a mai auzit să vorbeşti cu piesele? Eşti un fanatic… Ia povesteşte-mi ce le spuneai! Ăştia, ai mei, sunt ca nişte figuri de lemn. Nu-mi creează probleme. (Grün tace.) Nu te oblig să-mi spui, nici în eventualitatea că ai discuta cu ei strategia partidei. Dar bănuiesc că nu vorbiţi aşa ceva, aşa că poţi să-mi spui şi mie despre ce trăncăniţi. De fapt, ar fi trebuit să vă interzic să discutaţi între voi, dar în regulamentul jocului de şah nu scrie niciunde că un jucător n-ar avea voie să vorbească şi cu propriile sale piese. E drept că există acolo o clauză care-ţi interzice să-ţi deranjezi în mod deliberat adversarul, să-i distragi atenţia de la joc, însă, deocamdată, puteţi pălăvrăgi liniştiţi, nu mă deranjează. Deocamdată!
(Se mai efectuează câte o mutare.)
Să ştii, Grün, că eu vă urmăresc de mult. Mă preocupaţi mai mult decât ar fi necesar. E şi asta o pasiune de a mea. Pasiunea de a urmări animalele, pasiunea mea pentru tablouri, pentru muzică. Nu prea foloseşte practic nimic nici una, nici cealaltă… Seara, în barăci, atunci când ai fi încredinţat că abia aşteptaţi să aveţi voie să vă culcaţi, să dormiţi, începeţi taifasurile. Câteodată vă ascult poveştile. Din punct de vedere tehnic, îţi închipui, cred, nu-i prea greu să vă pot asculta oricând. Interesant, Grün, foarte interesant ce poate auzi o ureche omenească acolo. Păi, mi-am şi notat o seamă întreagă de lucruri. Îţi dai seama că acum nu e momentul să le public, dar odată, cine ştie… Un fel de Curiosa Bibliothek…Vorbiţi acolo tot felul de… tot felul de treburi… În alte condiţii, v-ar fi costat cam scump, dar până acum n-am intervenit decât o singură dată: un băiat afirma că… dar ai fost de faţă, Grün…, probabil că-ţi mai aminteşti… Îţi mai aduci aminte de seara aceea în care au trecut parcă toate avioanele pământului deasupra frumosului nostru lagăr şi când unul dintre voi a afirmat că lucrul cel mai bun ar fi fost ca păsările acelea de foc să-şi arunce infernul peste noi, distrugându-ne pe toţi laolaltă. Zicea despre voi tot felul de lucruri, amintea despre răni nevindecate sau nevindecabile etc., etc. Din partea mea, n-au decât să vă termine aliaţii, ne-ar scuti pe noi de o muncă, dar chiar dacă ştiu şi pot şi înţelege că ne urâţi, că speraţi – şi aţi sperat dintotdeauna – în pieirea noastră, nu pot admite să crăpăm toţi la un loc şi, mai ales, toţi la fel. Să ştii, Grün, orice s-ar întâmpla, noi nu vom putea avea niciodată soarta voastră!
PIONUL CALULUI DAMEI: A doua zi fratele meu a fost luat şi nu s-a mai întors niciodată.
COMANDANTUL: Ascultă, Grün, dacă pe dumneata te ajută în vreun fel să stai la taifas cu figurile, n-ai decât, dar cu mine nu le-a dat voie nimeni să vorbească neîntrebaţi!
PIONUL CALULUI DAMEI: Asasinilor! Pentru ce a murit fratele meu… Bandiţi ticăloşi! (Celelalte „figuri” îl imobilizează şi-l aduc la tăcere.)
COMANDANTUL: Interesant! Iată încă o experienţă interesantă! Cum ştie că am mâinile legate, curajosul se şi apucă să facă scandal. Sau, poate… Întreabă-l, Grün, cu toate că nu cred să fiţi capabili de aşa ceva, întreabă-l dacă a încercat cumva să mă scoată din sărite, sperând să uit de raţiune şi să-mi subordonez jocul numai capturării acestui biet pion şi astfel să-mi compromit ireversibil poziţia. Ireversibil ca în şah şi ca în viaţă! Şi într-un loc şi în celălalt, o singură greşeală mare poate fi fatală. Nu ca în alte jocuri, unde după o asemenea eroare se reia totul de la capăt. În şah, ca în viaţă, o singură greşeală este de ajuns ca totul să se sfârşească. Sunteţi voi capabili de o asemenea diversiune?
PIONUL CALULUI DAMEI: (eliberându-se din strâmtoarea celorlalţi) Asasini! Asasini!
