Procurorul general al României sifonează în presă documentele Parchetului

Doar naivii mai cred că stenogramele, rechiziitoriile şi probele secrete din dosarele adversarilor regimului Băsescu apar în presa obedientă puterii graţie abilităţii „extraordinare” a jurnaliştilor de la publicaţiile amintite.

Procurorul general al României sifonează în presă documentele Parchetului

Doar naivii mai cred că stenogramele, rechiziitoriile şi probele secrete din dosarele adversarilor regimului Băsescu apar în presa obedientă puterii graţie abilităţii „extraordinare” a jurnaliştilor de la publicaţiile amintite.

Doar naivii mai cred că stenogramele, rechiziitoriile şi probele secrete din dosarele adversarilor regimului Băsescu apar în presa obedientă puterii graţie abilităţii „extraordinare” a jurnaliştilor de la publicaţiile amintite. Ei bine, astăzi, chiar şi naivii au ocazia să realizeze că procurorii regimului, ba chiar însuşi procurorul general al României, sunt aceia care furnizează presei pedeliste muniţia necesară execuţiei mediatice a inamicilor politici ai preşedintelui Băsescu.

Redactorul-şef al „Jurnalului Naţional”, Victor Ciutacu, a publicat azi, pe blogul său, un document exploziv, care dovedeşte fără putinţă de tăgadă că procurorul general al României se implică personal în „sifonarea” de documente către presă.

Mai exact, e vorba de un e-mail trimis de Kovesi, de pe adresa de e-mail oficială, aceea a Ministerului Public, în data de 14 octombrie 2010, ziaristului Mircea Marian, de la „Evenimentul Zilei”, conţinând rechizitoriul lui Sorin Vîntu, trimis în judecată în aceeaşi zi pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. Mailul cu documentul ataşat a fost retransmis – aşa cum se poate observa din fotografie – mai multor alţi jurnalişti, expeditorul iniţial rămânând, însă, înscris în mesajul electronic. Din mail rezultă, de asemenea, că Laura Kovesi primise materialul de la procuroarea Simona Frolu. Documentul publicat de Victor Ciutacu este încă o dovadă concretă a felului în care informaţiile, secrete ori de altă natură, sunt livrate presei puterii din Parchetul General sau din DNA chiar de către şefii acestor două instituţii, deşi aceştia au cu totul alte atribuţii în fişa postului decât aceea de culegători şi furnizori de date pentru redacţiile ziarelor.

Această dezvăluire trebuie să ducă fără doar şi poate la demisia sau demiterea imediată a procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.