Proiect controversat. Consumatorii de droguri, internați fără consimțământ?

Un proiect de lege, depus în Parlament, spre

De L.V.
Proiect controversat. Consumatorii de droguri, internați fără consimțământ?

Un proiect de lege, depus în Parlament, spre

Un proiect de lege, depus în Parlament, spre dezbatere și adoptare, stârnește controverse.

Dacă actul normativ va fi promulgat, consumatorii și dependenții de droguri ar putea fi internați fără consimțământ în spitale și centre de tratament, scrie B1Tv.

Proiectul legislativ prevede că persoanele care consumă droguri, inclusiv minorii, vor putea fi internate, chiar și fără acordul lor, în spitale sau centre de tratament. Această procedură poate fi inițiată la cererea familiei, a medicilor curanți ori a unor instituții specializate în combaterea consumului de substanțe interzise.

Măsura vine în contextul creșterii numărului de consumatori și dependenți de droguri și a numărului de infracțiuni violente comise de aceștia. Inițiatorii legii susțin că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a pune sub control acest flagel. Iar noua lege, dacă va trece de vot, va permite internarea pentru tratament în spitale sau centre specializate.

Potrivit documentului, citat de avocatnet.ro, internarea fără consimțământul pacientului va fi considerată o excepție și va fi cerută după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate. Solicitările, în acest sens, pot veni din partea familiei, a medicilor sau a instituțiilor competente. Decizia va fi luată doar în interesul persoanei, atunci când se impune.
Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. @ Când a fost cu ,,dopaj” la Halep, cu suplimente nutritive contaminate, a fost și cu doctorul Mencinicopschi care a participat la realizaea ,,programului de alimentație sănătoasă” din epoca lui Nicolae Ceaușescu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.