O propunere legislativă de modificare a legii de organizare a CCR aflată, marți, pe ordinea de zi a Comisiei juridice a Senatului, prevede că hotărârile instanțelor pronunțate prin nesocotirea deciziilor CCR sunt nule de drept.
Iniţiativa, semnată de deputaţii UDMR Marton Arpad şi Seres Denes, a trecut de Camera Deputaţilor prin aprobare tacită şi a fost avizată negativ de Consiliul Legislativ şi de Guvern.
Potrivit formei adoptate de Cameră, Ministerul Justiției elaborează, în termen de 10 zile de la primirea comunicării din partea Curții Constituționale, proiectul de modificare a actului normativ constatat neconstituțional și îl înaintează Guvernului. Proiectul va fi inclus pe ordinea de zi a primei ședințe de Guvern.
„Dacă actul normativ este o lege, modificarea propusă de Guvern va fi dezbătută de Parlament în procedură de urgență. Deciziilor instanțelor pronunțate prin nesocotirea deciziilor Curții constituționale sunt nule de drept”, se mai precizează în proiect.
Inițiatorii proiectului susţin, în expunerea de motive, că scopul propunerii este acela de a urgenta punerea în acord a legislaţiei cu deciziile judecătorilor CCR, iar „pe de altă parte introduce o prevedere clară a nulităţii absolute a deciziilor luate prin desconsiderarea deciziei CCR, protejând astfel cetăţeanul de posibile neglijenţe sau abuzuri ale unor magistraţi”.
Deputatul UDMR Seres Deneş, unul dintre iniţiatorii proiectului care prevede că hotărârile instanţelor care nu ţin cont de deciziile CCR sunt nule de drept, a delarat pentru Mediafax că acesta ar putea fi aplicat şi celor care au fost condamnaţi pe baza interceptărilor.
„Declarându-se neconstituţionale acele articole din Codul de Procedură Penală, iar acele ascultări au fost baza unor hotărâri sau întocmirii unor dosare penale, sigur că şi aceste prevederi ar trebui revizuite pentru a fi puse în concordanţă cu prevederile hotărârii Curţii Constituţionale”, a declarat Seres Denes.
El a mai spus că, în final, instanţa de judecată este factorul de decizie în cazul revizuirii.
„E o chestiune destul de delicată, fiind vorba despre hotărârile definitive, dar ca şi cale de atac, revizuirea poate fi folosită. Sigur că instanţa va fi cea care va decide acest lucru. Dacă sunt condiţii temeice, instanţa va decide. (…) Nu numai ascultările sunt baza unei hotărâri a instanţelor de judecată. Sunt conjugate acolo probele. Dacă acestea au fost determinante, sigur – e o problemă”, a mai spus Seres Denes.