Proiectul gazoductului Nabucco, susţinut de UE şi SUA, ar putea fi complet abandonat până la finalul lunii iunie, spun surse din cercurile financiare londoneze, citate de agenţia rusă ITAR-TASS.
Nabucco, rămas mereu în stadiul de proiect şi cu România ca singură ţară parteneră care nu s-a alăturat şi proiectului concurent al Gazprom-South Stream, ar fi trebuit să înceapă să transporte gaze naturale în 2014. Gazoductul trebuia să transporte gazele din Azerbaidjan către centrul Europei, via Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria. Mai multe mari companii partenere, printre care British Petroleum, s-au retras din proiect în ultimele luni, iar UE a trebuit să-şi reconsidere poziţia faţă de acest proiect.
Potrivit experţilor citati de ITAR-TASS, eşecul Nabucco este legat de accentul tot mai mare pus pe gazele lichefiate ca formă de transport şi pe exploatarea gazelor de şist în Europa.
British Petroleum şi azerii de la Socar nu mai susţin Nabucco, ci South Eastern European Pipeline, care va începe de la graniţa Turciei cu Bulgaria şi apoi va traversa România şi Ungaria. Conducta va fi formată din tronsoane deja existente pe teritoriul acestor state.
Un alt proiect concurent este Nabucco West, o versiune redusă a proiectului iniţial, care va începe de la aceeaşi graniţă turco-bulgară.
Potrivit oficialilor BP citaţi de Financial Times, partenerii vor trebui să aleagă între aceste două proiecte până în iulie. Apoi, versiunea câştigătoare va trebui să concureze cu Trans Adriatic Pipeline, un proiect susţinut de E.ON şi elveţienii de la EGL. Decizia finală privind construcţia unui gazoduct va fi luată în 2013.
Nabucco nu mai pare viabil nici din punct de vedere al alimentării cu gaze. Doar Azerbaidjanul este o sursă sigura pentru această conductă, dupa ce Turkmenistanul s-a orientat către construirea unei conducte către India şi Pakistan, via Afganistan.