Pentru presa israeliană de orientare conservatoare, tot mai posibila democratizare a Tunisie şi a Egiptului este departe de a fi o veste bună. Ea însemnă accederea la putere a islamiştilor.
Indiferent de directia în care Statele Unite vor îndrepta protestele din Egipt, ele se vor încheia cu noi alegeri parlamentare şi cu numirea unui guvern în care Frăţia Musulmană va fi reprezentată substanţial. Tratatul de pace egipteano-israelian din 1979 nu va fi abrogat, el fiind piatra unghiulară a stabilităţii în această parte a lumii, însă cooperarea dintre cele două state va fi departe de cea din timpul preşedinţiei Mubarak. Mai mult, un guvern cu elemente islamiste la Cairo va face presiuni asupra liderului Autorităţii Palestiniene, moderatul prooccidental Mahmud Abbas, să cedeze o parte a puterii sale către rivalii din organizaţia radicala Hamas, se îngrijorează dreapta israeliană.
Rivalii iranieni ai Israelului încearcă să-şi maximizeze capitalul de imagine pe care îl pot aduce Teheranului evenimentele care seamănă cu Revoluţia Islamică din 1979. Opoziţia loială fostului şah al Iranului atrage însă atenţia că, la fel ca în 1979, revoltele din Magreb sunt o simplă mutare într-un joc geostrategic şi economic, de aceasta dată în lupta pentru resursele din Africa, care se dă între SUA şi China.
În acest context, situaţia în care se află preşedintele Barack Obama este tot mai mult asemănată cu cea preşedintelui democrat Jimmy Carter în timpul revoluţiei iraniene, în 1979. Modul în care Carter a gestionat acel moment l-a costat preşedinţia. El a pierdut alegerile din 1980.
Presa conservatoare din SUA este îngrijorată că administraţia democrată condusa de Barack Obama nu va putea opri preluarea puterii în Tunisia, Egipt si chiar Iordania, Arabia Saudită şi Yemen de către islamişti, o dată ce pe lista invitaţilor la discursul istoric pe care Obama l-a ţinut la Cairo în 2009 au figurat membri ai Frăţiei Musulmane, o oragnizaţie interzisă oficial în Egipt.
„Dacă demonstraţiile se vor extinde în Arabia Saudită şi în Iordania, se poate ajunge la o catastrofă”, scrie revista „Foreign Policy”. Asta pentru ca „un regim mai luminat şi mai proamerican decât cel din Iordania este greu de imaginat”. Cât despre Arabia Saudita, deşi actuala guvernare este una foarte proastă, ea asigura totuşi controlul asupra imenselor cantităţi de armament şi tehnică militară livrate de SUA timp de decenii. „Imaginaţi-vă că aceste arme ar ajunge în mâna radicalilor wahabiţi”, scrie „Foreign Policy”.
Un asenmenea scenariu ar fi catastrofal şi în Yemen, unde o noua secesiune între nord şi sud ar lăsa SUA singure faţă în faţă cu A-Qaida, care îşi face din Yemen propria patrie. O asemenea confruntare a avut loc în perioada 1963-1970, când în nordul Yemenului s-a purtat un război între monarhiştii islamişti, sprijiniţi de Arabia Saudită şi implicit de SUA, şi republicanii sprijiniţi de Egipul preşedintelui Gamal Abdel Nasser şi URSS.
Acum, protestele arată precum cele din Europa de Est din 1989, dar, ca şi in Europa, fiecare ţară va ajunge în situaţii diferite, în funcţie de specificul şi dezvoltarea sa instituţională, de nivelul de dezvoltare al educaţiei, scrie „Foreign Policy”. „Polonia şi Ungaria au avut o cale relativ uşoară către capitalism şi democratie; România şi Bulgaria s-au prăbuşit într-o sărăcie cumplită pentru ani de zile; Albania a suferit puseuri de anarhie; Iugoslavia s-a prăbuşit într-un război civil.”
