
PSD va merge joi la consultările de la Palatul Cotroceni, după care va fi convocat referendumul intern în cadrul căruia se va decide intrarea sau nu la guvernare, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al partidului, Florin Manole, după ședința informală a Consiliului Politic Național.
‘Scopul ședinței de astăzi a fost acela ca membrii PSD să fie informați despre discuțiile cu partidele politice și președintele. Așa cum știți, există un calendar deja anunțat cu consultări care încep joi dimineață. PSD va participa, așa cum am spus de la început, în ideea de a fi constructiv și de a găsi soluții.
După ce vor avea loc consultările de joi, PSD va convoca referendumul intern despre care am vorbit încă de la începutul discuțiilor referitoare la viitoarea formulă guvernamentală. Acolo membrii PSD se vor exprima în cunoștință de cauză, cu toate opțiunile pe masă, cu toate propunerile concrete, cu toate rezultatele negocierilor de până atunci la dispoziția membrilor pentru a decide dacă intrăm sau nu la guvernare împreună cu ceilalți parteneri’, a spus Manole, la Vila Lac, unde a avut loc reuniunea conducerii PSD.
Varianta unei rotații guvernamentale este una foarte probabilă, iar PSD va merge cu această propunere la consultările de joi de la Palatul Cotroceni, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole.
‘La consultările de la Cotroceni vom merge cu această variantă a rotativei în care începe PNL și continuă PSD. (…) Varianta unei rotații cu PNL urmat de PSD la guvernare este o variantă foarte probabilă. Numele (premierilor – n.r.) evident că vor fi decise în timpul consultărilor’, a afirmat Manole.
El a adăugat că este mai puțin important dacă va exista un acord scris sau nu cu privire la respectarea rotației premierilor.
‘Forma de consfințire a unei înțelegeri e mai puțin importantă. Cel mai bun exemplu este că PSD și PNL au reușit să păstreze cuvântul dat în precedenta formulă guvernamentală, așa că nu e forma problema principală’, a arătat purtătorul de cuvânt al PSD.
Întrebat dacă președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, va deveni al treilea om în stat, adică președintele Camerei Deputaților, Florin Manole a spus: ‘Președintele PSD este întotdeauna un om important în statul român. În măsura în care, în urma negocierilor, vom păstra această poziție, va exista și o discuție despre numele care să ocupe această poziție sau păstrarea actualei persoane’.
Baronii local sint interesati de fondurile europene. Atfel nu stiu cum ar putea intra „marele” Psd intr-un guvern cu Dan Barna la externe (am ras cu lacrimi) iar prim ministru de la partidul de pe locul al 3-lea la alegeri. Culmea ridicolului. Mai ramane să-l vedem pe acel mic Caramitru pe vreun post ca ridicolul sa fie total.
-Vin de la Take…
Nu vrea să între în combinație… Hotărît!.. Cât n-am stat de capul lui!.. Nu vrea și pace!..
…Când intram la el, ieșea șeful…
Șeful era bine dispus… zice: «Mergi la Take?» zic «Da!» zice: «Mai caută de-l convinge și tu, că pe mine m-a obosit!» și a plecat râzând. Nu-l știi pe șeful?…
…Zeflemist… Am râs alaltăeri cu el la Continental!…. Era și Barbu…și Nicu…
și Costică…
Costică ar fi vrut mai bine justiția; dar nu-l știi pe șeful? cu șeful nu se discută.
— Frate, a adevărat că or să scază lefurile?
— Nu se știe nimic pozitiv până acuma. Tocmai de asta vorbeam ieri cu Alexandru…
EI nu e de părere să se-ntindă prea mult coarda economiilor; Du reste, asta este și părerea șefului și a lui Nicu, în fine a tutulor.
— Aha! . A venit și el… Azi, mâne, se isprăvește cu formarea cabinetului.
– esede grup infractional organizat