Pulitzer pentru ”reformularea” memoriei naționale

Anul acesta, Premiul Pulitzer pentru comentariu a fost câștigat de ziarista de culoare de la New York Times Nikole Hannah-Jones. Ea a fost considerată eminența cenușie din spatele ”Proiectului 1619” al ziarului. Proiectul acesta este o încercare de a ”reformula” (este termenul folosit de The New York Times) istoria Statelor Unite în jurul sclaviei. Anul nașterii Americii nu mai trebuie să fie 1776, anul Declarației de Independență, nici 1513, anul sosirii primilor conquistadori spanioli din Europa, nici 1620, anul în care au sosit primii ”pelerini” puritani din Marea Britanie. Nu, pentru The New York Times și juriul Pulitzer, anul nașterii Americii este 1619, anul în care au sosit primii sclavi africani în America. Ideea centrală a eseurilor ce fac parte din acest proiect este că Revoluția Americană și nașterea Americii s-au întâmplat în primul rând pentru a menține sclavia.

Imediat, Oprah Winfrey și compania americano-canadiana Lionsgate au precizat că vor produce o serie de filme și emisiuni de televiziune bazate pe ”Proiectul 1619”. Apoi, autoarea Hannah-Jones susține că eseurile din ”proiectul” ei vor intra în curricula școlară și vor fi folsoite la orele de limba engleză, de arte, studii sociale, etc.

”Nu am susținut niciodată că Proiectul 1619 este istorie. El folosește istoria și relatarea jurnalistică pentru a iniția o dezbatere. Am spus clar că scopul nostru a fost să producem o serie de eseuri. Critica este mereu binevenită, însă să discreditezi este cu totul altceva”, le răspunde criticilor laureata Pulitzerului.

Însă tot ea scrie următoarele pe Twitter: ”Bătălia aici este pentru controlul narațiunii naționale și a memoriei naționale. Aceasta a fost monopolizată de prea mult timp de un singur grup, care a folosit-o pentru a-și crea mitul excepționalismului. Dacă versiunea lor este cea adevărată, atunci de ce se tem de 1619”. Cu alte cuvinte, Hannah -Jones susține că proiectul The New York Times vizează rescrierea istoriei SUA.

Susținătorii ”Proiectului 1619”, început de The New York Times in 2019, au început să-și promoveze ideologia în școlile americane. De ce? ”După cum au arătat evenimentele recente, niciodată nu este prea devreme pentru a injecta această ideologie în instituții. Dacă începi de la o vârstă foarte fragedă, ideile academice obscure pe care le produci vor ajunge să atragă atenția. Corporațiile americane te vor ajuta, așa cum arată modul în care s-au gudurat în jurul Proiectului 1619 și al Black Lives Matter, pentru că în acest fel pot să ascundă exploatarea forței de muncă la limita sclaviei în întreaga lume, în timp ce pe angajații americani îi supun sclaviei unor nesfârșite cursuri legate de diversitate ținute într-un jargon inflexibil”, scrie The American Conservative. ”Alianța aceasta nu este întâmplătoare: Revoluția Americană a dat naștere celui mai radical experiment democratic republican și i-a emancipat pe oamenii de rând de sub un regim monarhic. Managerii de azi, din rândul cărora a răsărit Proiectul 1619, nu au deloc o asemenea dorință de democratie, așa cum nu au nici Apple și nici Nike”, mai scrie revista conservatoare.

Senatorul republican Tom Cotton a reacționat extrem de ferm, propunând „Legea pentru salvarea istoriei americane”. Este o lege care ar tăia finanțarea federală pentru școlile care ar folosi materialele oferite de ”Proiectul 1619”. ”Trebuie să studiem istoria sclaviei, rolul și impactul ei asupra dezvoltării țării noastre, pentru că altfel nu ne putem înțelege tara. Așa cum au spus părinții fondatori, sclavia a fost răul necesar pe care s-a construit uniunea, însă ea a fost construită, așa cum a spus Licoln, pentru a duce la dispariția sclaviei”, a senatorul Cotton. The American Conservative ”traduce” explicația confuză a senatorului: ”Nu a fost necesară sclavia, ci a fost necesar un compromis în cadrul Convenției Constituționale între cei câțiva susținători înfocați ai abolirii sclaviei și stăpânii de sclavi. Se poate considera că acest compromis a stat la originea abolirii sclaviei în SUA”.

Pentru expresia ”răul necesar”, senatorul Cotton a fost pus imediat la zid ca un impostor periculos de mai toată presa de mainstream din SUA, care a sărit în apărarea proiectului The New York Times, un proiect despre care chiar autoarea a spus că vizează ”controlul conștiinței naționale”.

Impsotura este însă a jurnalistei de la The New York Times, arată mai mulți istorici americani. Este o minciună ce poate avea consecințe dintre cele mai grave. ”Să-i înveți pe copii că Revoluția Americană a urmărit menținerea sclaviei ar fi o eroare de înțelegere nu numai a Revoluției Americane, ci și a principiilor pe care s-a bazat America de la apariția sa”, spune istoricul Sean Wilentz, de la Harvard. Un alt critic este istoricul Gordon Wood, de la Brown University. Se adaugă James McPherson, de la Pricenton, și James Oakes, de la New York University. ”Una dintre cele mai mari ciudățenii ale Proiectului 1619 este că Martin Luther Kings abia de este menționat aici”, observă istoricul Steven Hayward.

Nu este singura impostură premiată cu Pulitzer. În 1932, premiul a fost câștigat de Walter Duranty, tot de la The New York Times, corespondentul ziarului la Moscova, pentru o serie de articole despre Uniunea Sovietică. Ulterior, Duranty a fost criticat că a ascuns foametea din 1932-1933, în special foametea din Ucraina. Un alt jurnalist, Gareth Jones, și-a riscat viața în acei ani pentru a relata tocmai despre nenorocirea din URSS. Duranty l-a discredidat pe colegul său de breaslă. A recunoscut că în URSS nu totul este roz, însă lucrurile mărețe pe care le doresc comuniștii merită suferința. El a folsoit expresia ”nu poți face omletă fără să spargi ouăle”. Prin miciunile sale, Duranty nu i-a păcălit doar pe cititorii ziarului, ci a influențat percepția asupra URSS în Vest și, scrie Robert Conquest, a avut o influență și în decizia lui Fraklin Delano Roosevelt de a recunoaște Uniunea Sovietică.

”Nu este greu să ne dăm seama de ce Duranty a mințit pentru a-l apăra pe Stalin: el credea că scopul URSS – comunismul global – este într-atât de important încât viețile ucrainenilor și adevărul despre URSS nu conteaza atât de mult. Așa cum avea să spună mai târziu Fidel Castro despre propria lui revoluție, istoria îi va ”absolvi” pe învingători pentru ouăle ce le-au spart pentru a-și face omleta. Este însă mai greu să întelegewm ce speră Hannah-Jones și susținătorii ei să obțină cu asta. Care este omnleta lor? Este distrugerea acestei țări? Ce urmărește ea? Dacă nu asta, atunci ce?”, se întreabă jurnalistul Rod Dreher, pentru The American Conservative.