Punctele tari din strategia de apărare și ce lipsește. Ce nu spune despre servicii INTERVIU cu Iulia Joja

“Președintele reașază cei trei piloni ai politicii externe și de apărare ai României. Până acum era mai întâi parteneriatul strategic cu SUA, apoi NATO, apoi UE. Acum începe cu UE. Înțelegerea amenințării Rusiei, fără ocolișuri, detaliată în strategie și ajutorul pentru Ucraina sunt remarcabile”, spune experta în securitate Iulia Joja, în interviul acordat Cotidianul. Includerea corupției în strategia de apărare este oportună, dar e nevoie și de confruntarea elefantului din cameră, spune Joja: raportul detaliat despre cauzele și erorile, inclusiv ale serviciilor de informații, care au dus România pe buza prăpastiei, la alegerile anulate de anul trecut.

Iulia Joja este profesor adjunct la Universitatea Georgetown și cercetătoare la Middle East Institute, specializată în securitatea europeană și a Mării Negre.

COTIDIANUL: Președintele Nicușor Dan a prezentat strategia națională de apărare (SNAP), pe care o așază sub semnul conceptului de independență solidară. Explică astfel: „pe de-o parte acțiunile statului român, ale administrației să fie în sensul apărării și confirmării unei identități, unui mod de a fi în lume și în acest sens, pe plan extern să apere interesele României în mod expres. Și, pe de altă parte, să păstreze jumătatea solidară a acestui concept, angajamentele și toate parteneriatele internaționale ale României”. Ce înțelegem din asta?

IULIA JOJA: Este o exprimare ușor complicată a unei idei care nu este nouă, dar care rămâne un obiectiv important. Cel mai important, dar și neatins: românii își doresc ca România să aibă o greutate mai mare în procesul decizional european, dar și ca țară la nivel internațional.

România joacă într-o ligă inferioară în raport cu așteptările noastre și în raport cu resursele sau puterea teoretică pe care le are țara. Pe de altă parte, aliații și partenerii României au și ei așteptări la nivelul cărora România încă nu se ridică. Aceasta este partea a doua la care pare să se refere președintele.

Nicușor Dan spunea în conferința de presă că România este a doua putere la est de Germania, cea mai puternică din Europa de sud-est. Cetățenii, cât și extern, partenerii, se așteaptă și solicită ca România să presteze mai mult, să devină mai proactivă, să devina țară jucător. Era necesar și de așteptat ca acest nivel de ambiție să fie reflectat în strategie, așa cum a fost făcut în ultimele patru asemenea strategii.

Doar timpul va demonstra dacă acest președinte va livra mai mult conform așteptărilor, în comparație cu cei doi predecesori care și-au redactat strategiile cu această idee, nivelul de ambiție, drept obiectiv central.

În această strategie, președintele include corupția, pe care o vede ca vulnerabilitate și vorbim aici inclusiv despre implicarea serviciilor de informații în combaterea corupției, în culegerea de date. E oportună această reincludere a corupției în strategia de apărare? Sunt serviciile de informații în acest moment pregătite să facă asta printre priorități?

Oportună este sigur, în sensul în care există consens transpartinic și în opinia publică cu privire la importanța corupției drept problema principală în continuare a României. Corupția la nivel înalt este specific o problemă endemică în România. Să nu uităm de protestele ample din ultimul deceniu din România, față de corupție.

În ceea ce privește pregătirea serviciilor, aici sunt două aspecte. Din punct de vedere al resurselor, ele sunt absolut pregătite. S-au scris o serie de analize în spațiul românesc cu privire la bugetul și resursele umane, disproporționat de mari ale serviciilor de informații românești în raport cu bugetul total, în raport cu populația și în comparație cu alte democrații. Și despre bugetul hiperinflaționat al statului știm foarte multe. De fapt, în asta stă cheia crizei bugetare naționale în care ne aflăm, nu? Premierul Bolojan tot explică asta.

Acum, în ceea ce privește capacitatea serviciilor de a livra în lupta împotriva corupției, asta este altă poveste. Istoria lor în lupta împotriva corupției în România este una cu suișuri și coborâșuri și extrem de controversată. Dacă administrația ar fi solicitat un sondaj de opinie să arate nivelul de încredere al cetățenilor în capacitatea serviciilor de a combate corupția, nu cred că ele s-ar bucura de încredere foarte mare. Și apoi trebuie să mă refer aici la, cum se spune, elefantul din încăpere, alegerile. În timp ce fac notițe în pregătirea interviului, se lansase deja valul de proteste din partea celor cu followerși, pe social media, cu privire la eșecul servicilor de a preveni și apoi de a gestiona amenințarea care a dus la anularea alegerilor. Președintele se referă la acest episod în strategie într-un mod nesatisfăcător, așa încât acest bal era de așteptat.

Până acum, lipsește orice responsabilizare a oricărei instituții sau a a reprezentanților unei anume instituției în fiasco-ul din luna noiembrie, care a dus daune grave exact obiectivului principal al acestei strategii, amplificarea puterii și a legitimității României în comunitatea democrațiilor liberale. Serviciile sunt responsabile pentru o parte principală a acestui eșec. A trecut deja prea mult timp pentru ca afirmații precum că au avertizat, dar nu au fost luate în seamă, să mai aibă credibilitate. Dacă doar factorii politici decidenți în acel moment ar fi fost responsabili, până acum cineva din servicii ar fi dat măcar pe surse publicului o dovadă sau o sugestie a unei dovezi. Așa s-a întâmplat în asemenea cazuri în democrații mai consolidate. Responsabilitatea față de cetățeni, față de votul irosit, față de costurile financiare, criza economică de atunci, față de costurile sociale și de imagine rămâne o ecuație fără soluție la Cotroceni.

Poziția geografică a României ne oferă oportunitatea de a fi un centru de conectivitate Europa-Asia, a spus președintele, adăugând că asta depinde de stabilitatea la Marea Neagră. Care sunt oportunitățile și cum poate România să le capitalizeze?

În ceea ce privește înțelegerea amenințărilor și oportunităților de politică externă ale României, strategia este cuprinzătoare. Salut aici două puncte foarte importante, cât se poate de binevenite, care sunt incluse de președinte în strategie și care sunt de noutate. În primul rând, reașezarea pilonilor de securitate ai României și în al doilea rând ajutorul pentru Ucraina. În primul rând, președintele reașază cei trei piloni ai politicii externe și de apărare ai României. Până acum era mai întâi parteneriatul strategic cu SUA, apoi NATO, apoi UE. Acum începe cu UE. Realitatea este că percepția europenilor cu privire la măsura în care SUA oferă garanții de securitate s-a modificat în urma politicilor și redistribuirii resurselor de la Washington. Europenii, forțați de circumstanțe, își asumă responsabilitatea mai mare pentru propria securitate. La asta se referă și președintele cu formula independență solidară.

Solidaritatea este un concept eminamente european, mai ales în condițiile în care nu-și prea găsește locul în zilele de astăzi la Washington, unde contribuția și sacrificiile făcute de România și de alte țări din regiune în războaiele americane, din Afganistan și din Irak, în schimbul garanțiilor de securitate, nu sunt amintite de decidenți. Noua strategie reflectă această realitate. Am speranțe înalte că implementarea strategiei la care se referă președintele va include măsuri concrete, nu numai de creștere a nivelului de apărare națională, dar și contribuții concrete ale României pentru securitatea celorlalte state europene, în baza principiului de solidaritate.

Al doilea aspect este ajutorul pentru Ucraina, un element de noutate cât se poate de binevenit. Înțelegerea amenințării Rusiei, fără ocolișuri detaliată în strategie și ajutorul pentru Ucraina sunt remarcabile. Ridicarea nivelului de ambiție în relația cu Republica Moldova este de asemenea de relevanță la nivel regional și extrem de binevenită reflectat ca atare în strategie. Mi-ar fi plăcut să văd explicat mai direct de ce ajutorul pentru Ucraina este în interesul national, prin formula simplă că fiecare armă în mâna ucrainenilor ține Rusia mai departe de granițele României și scade șansele extinderii războiului spre Sud, cel din urmă aspect fiind punctat în SNAP. Sigur, mi-ar fi plăcut să văd un nivel de ambiție mai crescut, nu numai pentru Republica Moldova, dar și pentru Ucraina, din nou, din interes național.

Provocările listate din regiunea Mării Negre în SNAP sunt cuprinzătoare și bine explicate. Un ultim punct de referință aici ar fi includerea tendințelor extremiste, un punct important și un gest curajos și lăudabil al președintelui. De fapt, extremismul politic și corupția sunt vulnerabilități pe care actori precum Rusia le exploatează și le amplifică. Țin pumnii ca în implementarea strategiei și în conceptele strategice ce urmează la nivelul administrației și al guvernului aceste elemente să fie legate cât se poate de explicit. Doar așa putem să le combatem în mod eficient, atât la nivel național, cât și la nivel european, în baza principiului de solidaritate.

Ce lipsește din această strategie de apărare națională?

Problema tradițională a strategiilor de securitate și apărare ale României a fost nu că nu includeau suficient, ci că includeau prea multe, ca la masa de Crăciun, să fie cu de toate. Din nou, în privința politicii externe și de apărare, strategia este una cuprinzătoare, care discută în detaliu amenințările din partea Rusiei, riscurile regionale la adresa securității naționale și își propune un nivel de ambiție conform cu așteptările. Aspectul onestității acestui exercițiu este unul extrem de binevenit. Președintele recunoaște problema relației și a responsabilității în relația dintre aleși și alegători, punctează maturizarea României și deci așteptări mai înalte, atât intern cât și din partea alegătorilor, cât și extern, din partea partenerilor și punctează sau atrage atenția asupra unui mediu internațional competitiv, agresiv, în care o țară mică sau medie, ca România, care joacă într-o ligă inferioară și nu ține pasul cu tehnologia și inovația, riscă să piardă.

Presa deja discută despre lucrurile incluse în strategie, care poate ar fi trebuit să nu fie prezente. Eu aș puncta două lucruri care ar fi putut fi dezvoltate mai în detaliu, în conformitate cu așteptările, din nou, interne și externe. Pe primul l-am punctat deja, chestiunea alegerilor eșuate. Al doilea este în raport cu așteptările comunității transatlantice, în mod special. Am văzut că deja la conferința de presă, Radio Europa Liberă, dacă nu mă înșel, l-a întrebat pe președinte de China. China și Iran sunt și ele provocări, dacă nu chiar amenințări, la adresa securității transatlantice. Iar acest lucru se poate citi din strategiile americane și ale NATO. România găzduiește scutul care ne protejează în primul rând de atacuri din partea Iranului, spre exemplu. TikTok, care conform legislație chineze este obligat să ofere informații partidului chinez cu privire la utilizatorii români a avut un rol central în anularea alegerilor.

Acestea sunt câteva aspecte care ar trebui luate în considerare și sub aspectul cărora ar trebuit menționate într-un mod mai direct amenințările și provocările care sunt la adresa României și a spațiului transatlantic din partea unor actori în afara Rusiei.