Guvernul discută în ședința de marți, în primă lectură, un proiect ce prevede majorarea pedepselor pentru omor, viol sau răpire, în unele cazuri acestea ajungând la 20 de ani de detenție. Totodată, pedeapsa pentru viol ar urma să crească până la 15 ani de închisoare.
„În şedinţa de astăzi (marți – nr.), vom discuta în primă lectură mai multe măsuri pentru descurajarea criminalităţii şi pentru protecţia vieţii şi siguranţei cetăţenilor. Pentru faptele grave şi deosebit de grave: omorul, violul, răpirile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale minorilor, trebuie aplicate pedepse mai mari. Pentru omor calificat vom creşte pedeapsa minimă la 20 de ani, iar pentru viol pedepsele vor fi mai aspre şi vor fi cuprinse între 5 şi 12 ani. Pentru forma agravantă a acestei infracţiuni, de exemplu, dacă victima este un minor, pedeapsa va fi între 7 şi 15 ani. De asemenea, stabilim o incriminare mai aspră pentru infracţiunea de lipsire de libertate. Va fi incriminată distinct ca variantă agravantă fapta săvârşită prin răpire, ce va fi pedepsită cu închisoare de la doi la opt ani. În cazul în care lipsirea de libertate are drept consecinţă moartea victimei, pedeapsa aplicată va fi până la 18 ani de închisoare. Având în vedere majorarea limitelor de pedeapsă, prin aplicarea regulilor concursului de infracţiuni se poate ajunge la aplicarea detenţiunii pe viaţă nu doar pentru omorul calificat. (…) Sunt măsuri necesare, pe care ne dorim să le transpunem cât mai rapid în legislaţie, pentru a oferi un plus de siguranţă şi pentru a descuraja faptele grave împotriva cetăţenilor”, a declarat premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
Total de acord cu cei care incrimineaza pedepsele mult prea mici! In afara de asta: ce inseamna porcaria asta: „intre 5 si 12 ani”??? Cred ca era mai nimerit „intre 10 si 12 ani”. Observatie valabila pentru TOATE pedepsele pentru violenta, viol, pedofilie, jaf si talharie, crima, etc. In plus, pentru violatori si pedofili, CASTRAREA!!! (nu castrarea chimica, ci cea adevarata!!!). Abia in aceste conditii am putea vorbi despre „o inasprire a pedepselor”!!! Altminteri, totul este doar frectie la un picior de lemn!!! Aaaaa….era sa uit: intre timp, in SUA, a fost reintrodusa in toate statele, pedeapsa cu moartea pentru criminali! DE CE in SUA, „campioana democratiei” si a respectarii drepturilor omului SE POATE, iar la noi, NU??????????? Sa intelegem ca in Europa „civilizata”, criminalii au dreptul la viata, dar victimele lor, NU?????