Preşedintele rus Vladimir Putin este așteptat să asiste marţi la parada militară din Piaţa Roşie, ce se va desfăşura cu ocazia celebrării la 9 mai a Zilei victoriei împotriva Germaniei naziste, în pofida recentului incident în care două drone au fost doborâte deasupra Kremlinului, relatează DPA.
„Mâine, preşedintele îşi va face într-adevăr apariţia la paradă”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax.
Oficialii de la Moscova anunţaseră anterior că securitatea va fi întărită înaintea festivităţilor care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
Două drone s-au prăbuşit săptămâna trecută – în noaptea de marţi spre miercuri – deasupra Kremlinului. Oficialii ruşi au susţinut că dronele au fost lansate de Ucraina într-o încercare de a-l ucide pe Putin, dar au fost doborâte de apărarea antiaeriană.
Ucraina a negat orice implicare în acest incident. Unii observatori internaţionali au sugerat că Rusia ar putea să fi înscenat ea însăşi presupusa tentativă de atac.
Au existat speculaţii că în urma acestui incident defilarea militară ar putea fi anulată.
Marşul tradiţional ‘Regimentul nemuritor’, care se desfăşura de obicei după paradă, a fost deja anulat. Peskov a declarat că respectivul eveniment, la care Putin a participat în 2022, a fost anulat din motive de securitate.
A rămas să se decidă dacă festivităţile din acest an vor include spectacolul aerian sau dacă şi acesta va fi anulat, conform aceluiaşi purtător de cuvânt. La defilarea din 2022, spectacolul aerian nu a avut loc, iar Kremlinul a dat vina pe condiţiile meteorologice nefavorabile.
Potrivit presei ruse, peste 20 de oraşe din Rusia au anulat defilările militare de Ziua victoriei din acest an din motive de securitate.
În afară de incidentul cu cele două drone deasupra Kremlinului, o serie de alte atacuri atribuite unor presupuşi partizani au avut loc în ultimul timp asupra transporturilor de combustibil şi rafinăriilor de petrol în mai multe regiuni din Rusia.
Deşi iniţial Kremlinul anunţase participarea doar a preşedintelui Kârgâzstanului, Sadâr Japarov, dintre liderii străini care vor fi prezenţi la parada din Piaţa Roşie, agenţia de presă Interfax a transmis luni că vor participa alţi trei şefi de stat din ţări ale fostei URSS.
Luni îşi confirmaseră participarea la defilarea din Piaţa Roşie premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, preşedintele Tadjikistanului, Emomali Rahmon, conform portalului independent rusesc Meduza.
Preşedintele turkmen Serdar Berdîmuhamedov a primit, de asemenea, o invitaţie de a participa la festivităţile ocazionate de Ziua victoriei la Moscova. Putin l-a invitat pe Berdîmuhamedov la Moscova în timpul unei conversaţii telefonice, relatează TASS cu referire la mass-media turkmenă. Agenţia de presă oficială nu specifică dacă invitaţia a fost acceptată.
Birourile premierului armean, preşedinţilor kazah şi tadjik au indicat în comunicate separate că fiecare dintre aceştia vor efectua marţi o vizită de lucru la Moscova, în cadrul căreia vor asista la defilarea militară din Piaţa Roşie şi vor participa şi la alte ceremonii prilejuite de această dată.
Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis felicitări de Ziua victoriei liderilor a opt ţări din fosta URSS – Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, precum şi liderilor a doua republici nerecunoscute – Abhazia şi Osetia de Sud – regiuni separatiste ale Georgiei, potrivit Meduza.
În comunicatul Kremlinului se afirmă că Putin a transmis „mesaje de felicitare” şi popoarelor din Georgia şi Republica Moldova. Din textul comunicatului nu rezultă că acestea sunt felicitări pentru liderii celor două ţări, conform publicaţiei independente ruse, cu sediul în Letonia.
URSS a fost formată din 15 republici, inclusiv Ucraina, care au participat toate la efortul de război împotriva Germaniei naziste. De aceea, potrivit mai multor comentatori independenţi ruşi, este corect să se spună că victoria de la 9 mai este victoria ‘poporului sovietic’, alături de aliaţii occidentali.
Foto Arhivă
in afara de rastalmacirea mincinoasa a istoriei si eternele obsesii cu globalistii si inamicii familiei traditionale, discursul securistului asta Putin nu a adus nimic nou.
in 1939 URSS si Germania nazista au convenit sa isi imparta Europa si sa isi acorde sprijin reciproc , ceea ce i-a permis lui Hitler sa isi securizeze spatele si sa atace tarile din vest – Franta, Olanda, Belgia, Danemarca. Fiecare succes al blitzkrieg-ului marca Wehrmacht in vest era primit de Stalin cu un potop de injuraturi, nu se astepta ca nazistii sa invinga asa de rapid.
anterior Stalin avusese grija sa elimine din Armata Rosie toate „elementele dusmanoase” care in paranoia sa ii amenintau tronul – cam cum face Putin azi cu orice opozant , automat catalogat spion occidental . asa ca armata URSS ramasa fara comandati (imouscati sau trimisi in lagare) si cu dotarile precare specifice URSS a luat o bataie remarcabila de la finlandezi in razboiul de iarna din 1940.
asa ca Hitler , scapat de amenintarea din vest, si-a atacat fostul aliat de la Moscova.
evident dupa victoria din 1945 Stalin a interzis orice mentionare a ajutorului economic si militar masiv american pe care URSS l-a primit ca sa reziste. si Putin se pare ca a uitat asta.
dar unde e Prigojin, seful Wagner ? nu a venit la parada de azi :))