Putin rupe tăcerea: O ”provocare grosolană şi cinică”

Aceasta este prima reacţie a preşedintelui rus în acest caz care a provocat o profundă indignare la nivel internaţional.

De (C.C.)
Putin rupe tăcerea: O ”provocare grosolană şi cinică”

Aceasta este prima reacţie a preşedintelui rus în acest caz care a provocat o profundă indignare la nivel internaţional.

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat miercuri drept o ”provocare grosolană şi cinică” a autorităţilor ucrainene descoperirea unor cadavre de civili în oraşul Bucea (Bucha), lângă Kiev, după retragerea forţelor ruse, relatează AFP.

În cadrul unei convorbiri cu premierul ungar Viktor Orban, Putin a evocat în special ”provocarea grosolană şi cinică din partea regimului de la Kiev în oraşul Bucea”, conform unui comunicat al Kremlinului.

Aceasta este prima reacţie a preşedintelui rus în acest caz care a provocat o profundă indignare la nivel internaţional.

Înaintea lui Putin, alţi oficiali ruşi au negat orice abuz din partea forţelor ruse la Bucea, Kremlinul calificând drept ”falsificare” imaginile cu cadavrele împrăştiate pe străzile acestui oraş.

Miercuri, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a acuzat oficialii şi mass-media occidentale că ”au dat un verdict ‘vinovat’ împotriva ţării noastre (…) fără să încerce măcar să verifice nimic”.

”Această falsificare penală a fost inventată pentru a justifica următoarea serie de sancţiuni” împotriva Moscovei, inclusiv o expulzare pe scară largă a diplomaţilor din diferite ţări” a afirmat ea, într-o conferinţă de presă săptămânală, apreciind că mass-media occidentale sunt ”complice” la abuzurile din Bucea.

”Şi desigur, pentru a complica, dacă nu a perturba complet negocierile (de pace)”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse citată de Reuters.

Potrivit acesteia, partea ucraineană fie a executat civili în acest oraş, fie a transportat cadavre acolo pentru a crea un scenariu.

Ipoteza rusă despre o înscenare ucraineană a cadavrelor în Bucea nu ”este sustenabilă”, având în vedere imaginile din satelit care au fost difuzate, a estimat miercuri guvernul german.

Aceste imagini arată în special că victimele descoperite de mass-media weekendul trecut se aflau acolo cel puţin din 10 martie, când forţele ruse se aflau în această zonă, a declarat la Berlin purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Hebestreit.

Armata rusă a acuzat Ucraina că pune în aplicare scenarii similare în alte câteva localităţi din care forţele ruse s-au retras.

Distribuie articolul pe:

44 comentarii

  1. @deeper
    Deeper, demonstrezi ca de obicei cat esti de prost. Orice procuror ucrainean care ar indrazni sa spuna adevarul ar fi impuscat in cap de zelenski personal sau de unul din nazistii din garda lui personala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.