Prioritatea numărul unu a autorităţilor ruse este capturarea celor care au pus la cale dublul atentat de la metroul moscovit, soldat, până acum, cu 39 de morţi. Poliţiştii au primit fotografii cu capetele atentatoarelor sinucigaşe şi a trei complici.„Pentru forţele de ordine trebuie să fie o chestiune de onoare să-i scoată pe terorişti şi din fundul canalizării”, a spus Putin într-o reuniune a responsabililor din domeniul securităţii şi al transporturilor, relatează Ria Novosti. Putin a reamintit astfel de replica “Loviţi teroriştii şi în toalete!”, rostită după atentatele din 1999, care au precedat declanşarea celui de-al doilea război din Cecenia. Preşedintele Dmitri Medvedev a cerut modificarea procedurii judiciare în ceea ce priveşte infracţiunile de terorism.
Autorităţile suspectează organizaţia Văduvele Negre pentru comiterea atentatului de la metrou. Poliţia rusă a reuşit să găsească trupurile decapitate ale celor două femei care s-au aruncat în aer. Forţa primei explozii a fost atât de mare încât oamenii legii nu au mai găsit decât capul şi picioarele femeii. A doua explozie a fost de mai mică amploare.
Pe baza imaginilor camerelor de luat vederi din staţiile de metrou, poliţiştii au stabilit că femeile kamikaze au intrat în subteran prin staţia Yugo-Zapadnaya, însoţite de un bărbat şi de două femei. Fotografiile acestora, împreună cu cele reprezentând capetele atentatoarelor, au fost distribuite secţiilor de poliţie.
Poliţia încearcă să afle dacă atentatele nu reprezintă o răzbunare a Văduvelor Negre pentru lichidarea, la începutul lunii, a lui Said Buriaţki, un terorist care a recrutat 30 de atentatori sinucigaşi. Se presupune că nouă dintre aceştia şi-au dus deja misiunile până la capăt. Buriaţki, un rus ortodox convertit la islam, s-a aflat în spatele atentatului asupra expresului Nevski, din noiembrie 2009, soldat cu 27 de morţi. Acelaşi terorist a organizat atentatul asupra preşedintelui Ingushetiei, Yunus-Bek Yevkurov, şi un atac care a devastat o secţie de poliţie în această republică, provocând moartea a 20 de persoane.