Putin, strâns de gât sau trimis la Haga!

Igor Girkin, fost spion rus, dar și fost ministru de război al așa-zisei Republici Populare Donețk, care a ajuns să (…)

De (C.C.)
Putin, strâns de gât sau trimis la Haga!

Igor Girkin, fost spion rus, dar și fost ministru de război al așa-zisei Republici Populare Donețk, care a ajuns să (…)

Igor Girkin, fost spion rus, dar și fost ministru de război al așa-zisei Republici Populare Donețk, care a ajuns să critice deciziile Kremlinului, are o premoniție sumbră despre președintele rus Vladimir Putin, dar și în ce-i privește pe soldații ruși, dacă Federația Rusă pierde războiul din Ucraina.

„Trupele (rusești) care luptă pe linia frontului în acest moment nu au niciun statut legal. Așa că, dacă așa-zisa operațiune militară specială eșuează, niciun soldat nu poate spune că se supunea unui ordin, pentru că din punct de vedere legal nu avea niciun drept să îl urmeze. Cum poate un soldat, atunci când nu a fost declarat războiul, să tragă într-un reprezentant al altui stat suveran? E un criminal”, a spus Igor Girkin, citat de stirileprotv.ro.

Întrebat dacă sunt șanse ca Putin să fie judecat pentru crime de război, el a spus: „Dacă pierdem războiul și (Putin) nu e strâns de gât înainte, unul ca Navalnîi îl va trimite la Haga”.

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. @ics, cam ce a salvat Putin? Rusul de rănd are pensie de lumea a 3-a.
    O țară extrem de bogată cu oameni săraci in afara cătorva miliardari cărora Putin le-a dat resursele pe tavă.Cui faci tu propagandă aici? Ai idee unde e tezaurul țării noastre și cine a dezmembtat-o?
    Du-te boss la ruși și stai acolo.Putin vrea URSS-ul inapoi pt ca atunci rușii au trait cel mai bine cănd jupuiau tot ce vroiau din Europa de est și la prețul hotărăt doar de ei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.