Vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, a anunţat, duminică, într-o postare, că va cere ca modul în care Jandameria a gestionat protestele civice să fie analizat în Comisiile de Apărare din Parlament, la începutul sesiunii din februarie.
„Voi solicită că în prima săptămâna a lunii februarie, la începerea sesiunii, după demersurile pentru instalarea Guvernului, să facem în Comisiile de apărare, ordine publică și siguranță națională din Parlament o analiză a modului în care Jandameria a gestionat protestele civice din ultimele luni”, a precizat deputatul liberal pe Facebook.
El a făcut referire la incidentul de la protestul din Bucureşti de sâmbătă, 20 ianuarie, când un jandarm a fost filmat lovind cu pumnul manifestanţii şi consideră că acest gest trebuie „sancţionat obiectiv”.
„Momentul de ieri (sâmbătă, n.r.), în care un jandarm lovește cu pumnul manifestanții, se cere analizat și sancționat obiectiv, în afară posibilelor rețele de protecție pe care am început să le descoperim în MAI după cazul polițistului pedofil”, a mai scris Raeţchi.
Un jurnalist serios a spus despre acest Raetzchi ca este mason. Nu stiu daca este asa dar faptul ca ataca Jandarmeria, o institutie care are menirea sa sigure ordinea si siguranta cetatenilor, ma duce cu gandul la actiunilor istorice ale Masoneriei- acela de a rasturna persoane si instutii de autoritate pentru a-si impune „fratii” la conducerea unor tari si institutii internationale. Unii spun ca Masonii sunt infiltrati si conduc din umbra intreaga lume mai putin Federatia Rusa si tarile musulmane. Trebuie sa recunoastem ca in anumite etape ale istoriei Romania a fost marcata in mod fericit de masoni patrioti care au contribuit la unirea tarilor romane si la progresul societatii romnesti. Asta nu inseamna ca epigoni masoni ca acest Raetzchi, doresc intotdeauna binele societatii romanesti si a tarii. De aceea, trebui sa fim atenti la masonii din zilele noastre care nu mai sunt patrioti si nu mai servesc interesul national asa cum au fost marile personalitati masonice romanesti au marcat istoria tarii incepand cu Revolutia de la 1848 si pana la realizarea Marii Uniri.