Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, în perioada 2018-2022, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, condus de Raed Arafat, ar fi trebuit să achiziţioneze, în baza unui contract-cadru, un număr minim de 2.100 de ambulanţe pentru Serviciile de Ambulanţă aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, însă în ultimi trei ani nu au mai fost cumpărate ambulanţe noi, în cei patru ani serviciile de specialitate primind 600 de autospeciale.
”Eu nu pot să intru în astfel de polemici, dânsul cred că e mai specializat în chestiunea asta, cu înregistrările, ştiu că a avut şi o problemă în birou acum câteva luni, legat de această chestiune, cu microfoane. Eu nu sunt aşa de specializat, probabil că dânsul are alt tip de specializare decât am eu în acest domeniu. Eu cred că trebuie să fim serioşi, în primul rând, şi să lăsăm genul ăsta de speculaţii care câteodată pot să pară infantile şi să vedem dacă într-adevăr există probleme cu activitatea Ambulanţei, să încercăm să dialogăm şi să le rezolvăm, nu să facem tot felul de declaraţii care sugerează tot felul de comploturi care nu există”, a afirmat la România TV, ministrul Sănătăţii, referindu-se la Raed Arafat.
Rafila a susținut că faptul că există autospeciale ”extrem de vechi” în dotarea Serviciilor de Ambulanţă şi că peste 50% din parcul auto este mai vechi de 10 ani afectează deopotrivă siguranţa pacienţilor şi a echipajelor. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă trebuia să achiziţioneze, în perioada 2018-2022, cel puţin 2.100 de ambulanţe sau maxim 4.300 de autospeciale, însă serviciile de Ambulanţă au primit doar 600 de autospeciale, potrivit lui.
El a explicat că este vorba despre un contract-cadru derulat în ultimii patru ani, dintre care în ultimii trei ani nu s-au mai făcut achiziţii, fapt ce ”pune în pericol siguranţa pacienţilor şi siguranţa echipajelor”.
”Faptul că nu o să reuşim în următoarele luni sau poate în următorii ani să luăm ambulanţe noi este îngrijorător”, a adăugat ministrul Sănătăţii.
Rafila a afirmat că a discutat cu reprezentanţii sindicaliştilor de la Ambulanţă, arătând că aceştia au ”mai puţin” revendicări salariale şi solicită condiţii corespunzătoare de muncă. Conform ministrului, peste 50% din ambulanţele existente au peste 10 ani, iar 3.000 de autospeciale nu sunt funcţionale.
Într-o postare pe Facebook, luni, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a explicat că ultimele contracte subsecvente pentru achiziţia de ambulanţe nu au fost puse în aplicare din cauza crizei conductorilor.
”Nu DSU a creat criza semi-conductorilor, nu DSU a creat problemele de aprovizionare pe plan mondial după criza din ultimii doi ani si sigur nu DSU a creat haosul cauzat de agresiunea împotriva Ucrainei, ducând la o destabilizare foarte gravă a pieţelor, crescând costurile şi crescând semnificativ perioadele de livrare”, a scris Arafat.
El a susţinut că inclusiv în ultimii trei ani au fost livrate ambulanţe, iar în perioada 2018-2022 au fost livrate serviciilor de ambulanţă 821 de autospeciale, alte 106 ambulanţe au fost achiziţionate de Primăria Capitalei pentru Serviciul de Ambulanţă din Bucureşti.
”Să spunem că au fost Serviciile de Ambulanţă sabotate şi că nu au primit ambulanţe este cel puţin un lucru denigrator şi fals la adresa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. În aceeaşi perioadă, SMURD-ul a primit 386 de ambulanţe”, a explicat Arafat.
Foto Arhivă
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
La o socoteala sumară,800 de ambulanțe împărțite la 40 de județe înseamnă cam 20 de ambulanțe pe județ în 4 ani ,puțin, foarte puțin!?