Rănit de un glonț rătăcit dintr-un poligon privat

Ghion și inconștiență cruntă la Botoșani. Un localnic a ajuns la spital după ce, în timp ce mergea cu bicicleta pe un drum național, a fost rănit, de un glonţ tras dintr-un poligon privat.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bucecea au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani, din oraşul Bucecea, ar fi fost lovit de un glonţ, în timp ce se deplasa pe drumul naţional DN 29C, în apropierea unui poligon de tragere privat. A fost constituită echipă operativă formată din poliţişti ai Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase care au demarat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor in care s-a produs evenimentul. În locul indicat de victimă a fost identificat un element de muniţie, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor”, a precizat Nenişcu.

Până la finalizarea cercetărilor a fost ridicată autorizaţia de funcţionare a poligonului respectiv şi a fost suspendată activitatea acestuia.

Cercetările sunt efectuate pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi uz de armă fără drept.

Recomanda [votes_up id=876505]

3 Comentarii

  1. Superb! Exista poligon privat în România? Pare că e o farsă, una din farsele de încercare terorizat cetățenii români din țară.

  2. amenintari hibride, sa investigheze si SRI-ul sa vedem daca nu cumva a fost un glontz rusesc tras din Crimeea

  3. Depinde de perspectiva, ghinion sau noroc? Ca totusi a scapat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.