Rareș Bogdan: Nu există o fisură

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat, joi, că Biroul Executiv Central al PNL a votat o derogare pentru ca Nicolae Ciucă

De B C
Rareș Bogdan: Nu există o fisură

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat, joi, că Biroul Executiv Central al PNL a votat o derogare pentru ca Nicolae Ciucă

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat, joi, că Biroul Executiv Central al PNL a votat o derogare pentru ca Nicolae Ciucă să poată candida la alegerile prezidenţiale din partea formaţiunii politice, având în vedere că liderul liberalilor nu avea vechimea în partid necesară, potrivit Statutului.

„Duminică avem Consiliul Naţional, cu 1.400 de delegaţi, în care votăm o candidatură definitivă, votată de BPN, o încărcare a domnului Ciucă cu această candidatură. Dânsul a intrat în partid în octombrie 2020 şi pentru a candida la preşedinţie e nevoie, potrivit Statutului PNL, de cinci ani. Domniei sale îi lipseau câteva săptămâni pentru a se înscrie în cursa electorală, cred că vreo trei săptămâni, nici măcar o lună. Cu toate acestea, a fost nevoie de o derogare, votată în unanimitate de către Biroul Executiv Central, format din 57 de persoane, pentru ca domnia sa să se înscrie în cursa electoral”, a precizat Rareş Bogdan, la TVR info.

El a adăugat că speră că astfel se vor elimina şi o parte din speculaţiile privind candidatura lui Nicolae Ciucă.

„Cred şi sper că mai anulăm o parte din speculaţiile cu privire la candidatura domnului Ciucă şi prin acest gest”, a spus Rareş Bogdan, menţionând că aceste speculaţii sunt încercări din jurul PSD, lui Mircea Geoană de a spune că există o fisură în PNL.

„Nu există o fisură, PNL este în spatele domnului Ciucă”, a subliniat Rareş Bogdan.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate