Biroul permanent al Senatului a decis retragerea din procedura parlamentară a proiectului prin care părinții, bunicii sau străbunicii ar trebui să fie susținuți financiar de copii, la solicitarea inițiatorilor, a declarat senatorul PSD Nicolae Moga, pentru Mediafax.
Vicepreședintele Senatului a adăugat că cererea pentru retragerea propunerii legislative a fost formulată de către deputatul PSD Dumitru Gherman și de inițiatorii proiectului de lege.
Proiectul de lege privind „Recunoştinţa între generaţii” fusese depus la Senat de 74 de parlamentari PSD şi ALDE, printre care şi Niculae Bădălău, ministrul Economiei. Propunerea prevedea că părinţii, bunicii sau străbunicii trebuie să fie susţinuţi financiar de copii, dacă au nevoie, iar în caz de refuz aceștia riscau amendă sau între șase luni și trei ani de închisoare.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vinerea trecută, la Galaţi, că nici Guvernul României şi nici PSD nu susţin proiectul de lege prin care copiii sunt obligaţi la întreţinerea părinţilor.
Atatea legi in bataie de joc in romania incat iti vine sa iti iei campii! Absolut toata legislatia din romania este facuta in defavoarea tarii si cetateanului roman! Toti urla ca a scazut natalitatea dar niciunii nu fac o lege corecta sa nu mai fie infiati copii din tara de steaini si chiar copii nascuti in strainatate sa fie aparati din toate punctele de vedere de angajatii bugetari care iau decizii si guvern! Guvernul indiferent care ar fi,sa dea o lege clara si corecta privind nivelul de trai al copilului si nu doar pe hartie aberatii care depind de nu stiu ce birou,organizatie sau stat! Aceste entitati lucreaza,daca lucreaza,doar in defavoarea copilului,vezi ultimul proiect de lege(pmp)care a marit timpul pentru psiholog dar tot pleaca fara acordul/vointa copilului oriunde in lume! Ce bataie de joc la adresa acestei natiuni care e pe cale de disparitie din romania!