Războiul hibrid – când totul devine o armă

În loc de tancuri și soldați care decid destinul unor țări, avem algoritmi, ”narațiuni”, campanii de dezinformare, confundarea percepțiilor cu realitatea, dar și o periculoasă confundare de către decidenți a simptomelor cu boala. Invaziile militare convenționale unesc societatea victimă, pe când agresiunile hibride vizează tocmai crearea unei confuzii în societate, care va ajunge să se întrebe cine este cu adevărat inamicul.

La finalul lunii septembrie, cancelarul Friedrich Merz declara că ”nu suntem în război, dar nici nu mai trăim în pace”. Tot atunci, Elizabeth Manningham-Buller, șefa contraspionajului britanic în perioada 2002-2007, spunea că ”suntem deja în război cu Rusia”. ”Este un război diferit, dar ostilitatea, atacurile cibernetice, atacurile fizice, munca de contrainformații sunt uriașe”. Această ”nepace” este rezultatul acțiunilor așa-zis hibride. Conceptul se regăsește de 20 de ori în noua Strategie Națională de Apărare.

”Doctrina Gherasimov” și rafinarea războiului hibrid

Definiția războiului hibrid de la care pleacă actualele strategii occidentale de contracarare este cea dată de Valerii Gherasimov, șeful Statului Major al Armatei Ruse, într-o comunicare din anul 2014, botezată de analiștii occidentali ”doctrina Gherasimov”. Generalul rus a propus analizarea fiecărui principiu democratic și considerarea lui drept o vulnerabilitate. Pentru fiecare asemenea principiu democratic (vulnerabilitate) Rusia trebuie să construiască o armă, mizând pe faptul că societățile vestice vor apăra aceste principii democratice și își vor aprofunda și mai mult vulnerabilitatea.

În lumina doctrinei Gherasimov, libera circulație a ideilor este o vulnerabilitate, la fel și libera circulație a cetățenilor, dreptul la liberă exprimare, dreptul al întrunire și protest. Fiecare principiu democratic poate fi transformat într-o arma împotriva lui însuși.

De aici, noile strategii occidentale au desprins componentele principale ale așa-zisului război hibrid, ale amenințărilor hibride și ale atacurilor hibride:

• Campanii de dezinformare și război psihologic (manipularea social media, destabilizarea moralului societății și a încrederii, fake news). În cazul războiului din Ucraina, acest element al războiului hibrid se manifestă prin rețele de troli și pagini social media care amplifică sentimentul anti-ucrainean sau anti-UE, prin promovarea unor narațiuni despre NATO care atrage în război țările membre, despre Vestul care exploatează resursele Estului, cultivarea unor resentimente istorice față de Ucraina.
• Subminare politică (susținerea mișcărilor separatiste și a opoziției radicale, presiune diplomatică). Viziunea este cel mai bine expusă, în cazul României, în ”Analiza privind războiul hibrid derulat de Federația Rusă împotriva României”, prezentată de președintele Nicușor Dan, pentru a explica anularea alegerilor prezidențiale de la finalul anului 2024
• Presiune economică (restricții comerciale, manipularea alimentării cu hidrocarburi și alte surse de energie, sancțiuni și contrasancțiuni).
• Atacuri cibernetice (piratarea infrastructurii cibernetice și a comunicațiilor, spionaj cibernetic și sabotaje). Cele mai mediatizate atacuri în cazul României au fost cele din 2022-2023 asupra websiteurilor guvernului și parlamentului, atacuri ale unor grupuri de hackeri precum Killnet.
• Război prin procură (crearea de grupuri de mercenari, insurgențe locale susținute cu arme și instructori). În cazul României, vulnerabilitatea ține de prezența trupelor ruse de ”pacificatori” din Transnistria.
• Operațiuni militare cu componente convenționale (violarea spațiului aerian cu avioane de luptă sau drone, intimidare militară). Dacă în Ucraina a fost vorba despre folosirea trupelor ruse regulate fără însemne (”omuleții verzi”), în cazul statelor NATO Moscova folosește o tactică de banalizare a agresiunii și ștergere a granițelor dintre război si pace prin incursiuni cu drone, intrări aparent accidentale ale grănicerilor ruși pe teritoriul republicilor baltice sau chiar încercări de schimbare a frontierei cu Estonia pe râul Narva sau în Marea Baltică, testând reacția guvernelor si a NATO prin acțiuni sub limita Articolului 5.
• Războiul cognitiv – un nou nivel al războiului informațional, definit la NATO drept folosirea opiniei publice, a operațiunilor psihologice și a influenței legale pentru a obține victoria.
• Războiul legal – ”lawfare” (utilizarea legii și a proceselor juridice ca instrument de război).

Precursorii din China și Statele Unite

Nu Rusia a fost prima țară în care s-a teoretizat ”războiul hibrid”. Inițial, a fost numit ”război fără restricții”, în cartea a doi ofițeri chinezi, la finalul anilor 1990. Un război care trece de limitele câmpului de lupta, ”între ceea ce este și nu este o armă, între personalul militar și civili, între actorii statali și nestatali”. În viziunea coloneilor chinezi Qiao Liang și Wang Xiangsui, acest tip de război ar avea ca scop asigurarea de șanse egale pentru tabăra cea mai slabe care participă la un conflict.

Conceptul de ”război hibrid” a fost însă brevetat  în Statele Unite, in 2005, de doi militari americani – generalul James Mattis (fost șef Pentagonului în prima administrație Trump) și colonelul Frank Hoffman. Definiția lor: ”Războiul hibrid cuprinde o varietate de modele de război, inclusiv capabilități convenționale, tactici și formațiuni neregulate, acțiuni teroriste, inclusiv violența nediscrimată și coerciție, precum și dezordine infracțională”. Cei doi ofițeri americani anticipau că viitorii inamici ai SUA vor combina terorismul și războiul de guerilă cu războiul informațional, economic, cibernetic, politic, cu scopul de șterge cât mai mult granițele dintre război și pace, folosind aceste metode simultan mai degrabă decât secvențial.

Contramăsurile la războiul hibrid pot confunda simptomul cu boala

Combaterea acțiunilor hibride, după cum sunt concepute în ”doctrina Gherasimov”, implică riscuri majore. Câtă vreme principiile democratice sunt tratate drept vulnerabilități, atunci contramăsurile la războiul hibrid risca să fie antidemocratice sau cel puțin percepute astfel.

Pericolul este ca definiția războiul hibrid este extrem de extinsă și se extinde în continuare, iar contramăsurile implică supraveghere, ”cordoane sanitare” politice și cenzură, pentru a elimina lacunele digitale, a limita propaganda adversă. Riscul este de a confunda simptomul cu boala. Proasta guvernare sau un pact social precar sunt în egală măsură o vulnerabilitate la adresa securității naționale cât este și libertatea de expresie speculată de ”doctrina Gherasimov”. Inamicul hibrid nu trebuie să creeze fracturi total noi în statul și societatea vizate, ci trebuie să speculeze fracturi existente.