UPDATE Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut persoanelor infectate cu variola maimuţei să evite expunerea animalelor la virus, după un prim caz raportat de transmitere de la om la câine, relatează AFP.
Un prim caz de transmitere a variolei maimuţei de la om la câine a fost semnalat săptămâna trecută în revista medicală The Lancet – doi bărbaţi infectaţi care au transmis virusul la câine.
„Acesta este primul caz raportat de transmitere de la om la animal (…) şi credem că este prima dată când un câine este infectat”, a declarat Rosamund Lewis, din cadrul OMS.
Câinele, un ogar italian în vârstă de patru, ani a împărțit același pat cu stăpânii săi în Franța, potrivit unui raport publicat în revista medicală The Lancet.
Oamenii de știință au declarat că infecția în rândul animalelor domestice, cum ar fi pisicile și câinii, nu a fost niciodată raportată și fac apel la o mai mare conștientizare și dezbatere cu privire la necesitatea de a izola animalele de companie de persoanele cu variolă.
Proprietarii câinelui au mers la un spital din Paris pe 10 iunie după ce au dezvoltat boala.
La mai puțin de două săptămâni, câinele a prezentat simptome precum leziuni pe abdomen, înainte ca cercetătorii de la Universitatea Sorbona să confirme că avea și el variola maimuței.
„Constatările noastre ar trebui să suscite o dezbatere privind necesitatea de a izola animalele de companie de persoanele pozitive la virusul maimuței”, au scris cercetătorii în raport.
„Facem apel la investigații suplimentare privind transmiterile secundare prin intermediul animalelor de companie”.
Potrivit unui bilanţ al OMS, 31.665 de cazuri de variola maimuţei, între care 12 decese, au fost înregistrate în întreaga lume.
Daca făcea variola pisicii,atunci era o problemă.se făcea de rahat pe strada.