Extinderea continuă a Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic (NATO) către est va conduce la măsuri de retorsiune din partea Moscovei, avertizează Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, citat de agenții de presă.
„Moscova a subliniat la toate nivelurile posibile că expansiunea continuă a NATO, a infrastructurii NATO spre Est, nu poate să nu ducă la contramăsuri din Est, adică din partea rusă, în sensul asigurării intereselor de securitate și susținerii parității de interese”, a spus Peskov.
Cu toate acestea, secretarul de presă al lui Vladimir Putin a considerat prematur să avanseze contramăsuri concrete, subliniind că este necesar ca pe marginea acestui subiect să fie formulate poziții oficiale din partea Ministerului de Externe și al Apărării din Rusia, precum și a președintelui Vladimir Putin.
UPDATE Reacția Ministerului de Externe rus
Decizia Alianţei Nord-Atlantice de a continua extinderea prin admiterea statului Muntenegru riscă să destabilizeze sistemul de securitate euro-atlantic, consideră Ministerul rus de Externe, avertizând cu măsuri de retorsiune.
„Decizia NATO de iniţiere a negocierilor pentru admiterea statului Muntenegru reprezintă un gest cu valenţe de confruntare care riscă să destabilizeze sistemul de securitate euro-atlantic”, a transmis Ministerul rus de Externe miercuri seară.
„O nouă serie de extindere a Alianţei Nord-Atlantice afectează în mod direct interesele Rusiei şi va atrage măsuri simetrice”, precizează MAE rus, conform agenţiei Itar-Tass.
Miniștrii de externe ai statelor membre ale NATO, reuniți miercuri la Bruxelles, i-au adresat Muntenegrului invitația de a adera la această organizație