Guvernul a aprobat sumele necesare pentru plata celor aproximativ 20.000 de recenzori implicaţi în realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor realizat în România, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Acesta afirmă că, potrivit primelor evaluări, s-a făcut o economie de cel puţin 30 de milioane de lei faţă de fondurile estimate iniţial.
„Guvernul a adoptat astăzi hotărârea prin care sunt repartizate sumele necesare pentru a plăti cei aproximativ 20.000 de cetăţeni care s-au implicat în realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor. Potrivit primelor evaluări, este vorba de o economie de cel puţin 30 de milioane de lei faţă de fondurile estimate iniţial, această sumă urmând să fie distribuită celor care au contribuit şi merită mulţumiri în acest sens pentru realizarea recensământului populaţiei şi locuinţelor”, a declarat Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Escrocherie reala, acesti recenzori au luat la mana si autorecenzati doar ca prin telefon incat automat s-au adunat la socoteala cateva zeci de mii pentru a fi mai multi lingai in politica tarii si europarlamentari, totul doar in fals se face din si in Romania! Pute tara si in interior si exterior de atatia minciosi si hoti in functii care duhnesc a abundenta nesimtita din toate punctele de vedere.