Instituția prefectului Vaslui a solicitat Judecătoriei Vaslui să valideze referendumul de la Pungești. Scrutinul a avut loc duminică și a înregistrat o prezență de 34,3%, 30,4 dintre alegători votând pentru demiterea edilului.
Pentru validarea scrutinului este necesară o prezență la urne de 30 la sută plus unu dintre alegătorii înscriși pe listele electorale permanente.
Pe această temă existăt însă o serie de controverse, având în vedere că o lege aflată în vigoare cere o prezență de jumătate plus unu dintre alegătorii cu drept de vot.
Referendumul, primul organizat în județul Vaslui pentru demiterea unui primar, are loc la solicitarea, în 2013, a localnicilor, nemulțumiți că edilul a concesionat firmei Chevron terenul unde ar fi urmat să înceapă explorarea gazelor de șist, cererea lor fiind respinsă de prefectură.
Mai mulți reprezentanți ai Mișcării de rezistență de la Pungești, care au militat pentru oprirea explorării gazelor de șist de către Compania Chevron, au protestat luni în fața Instituției Prefectului și i-au cerut prefectului Daniel Olteanu să valideze referendumul.