Regim special de pensionare pentru 1.500 de angajaţi

Salariații din industria de Apărare vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani

De (R.C.)
Regim special de pensionare pentru 1.500 de angajaţi

Salariații din industria de Apărare vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanță de urgență care modifică Legea pensiilor prin care recunoaște condiții speciale de muncă pentru aproximativ 1500 de pensionari din industria Apărării.

„În domeniul Muncii, a fost aprobată o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii pensiilor. Pentru anumite categorii de angajați, care deși îndeplineau până în prezent toate condițiile pentru a fi încadrați în condiții speciale de muncă, grupa 1 și grupa 2, nu beneficiau de acest regim”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.

El a spus că este vorba de angajații din industria de Apărare, adică aproximativ 1500 de pensionari.

„Pentru aceștia urmează a fi recalculat dreptul lor la pensie potrivit noilor condiții de încadrare”, a precizat Dancă.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii, salariații din industria de Apărare vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani realizat în următoarele activități:

– cele referitoare la fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor;

– fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii;

– locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia;

– operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice;

– delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare.

Potrivit ordonanței de urgență, aceste activități sunt considerate locuri de muncă în condiții speciale, având în vedere că sunt desfășurate în domeniul riscului de nivel maxim, angajații fiind expuși la pulberi silicogene, zgomot, gaze şi vapori iritanţi cu consecințe asupra stării lor de sănătate.

Documentul aprobat mai prevede ca perioada desfășurată în activitățile menționate, anterior datei de 1 aprilie 2001, în locurile de muncă care potrivit legislației anterioare erau încadrate în grupa I de muncă, să fie asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă.

Noile prevederile se aplică, la cerere, și persoanelor care s-au pensionat anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, drepturile de pensie recalculate fiind acordate cu luna următoare depunerii cererii.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. E opțiune personală, nu te obliga nimeni sa lucrezi intr-un domeniu periculos.Sti de la început riscul meseriei alese,asa ca las-o mai moale.Spre exemplu, un șofer risca viața sa si a altora zilnic,iar pentru aceasta nu primește reduceri de ani la pensie si nici compensații banesti.Prin asemenea legi se produc discriminări la fel ca si furtul “ legal “ numit pensii speciale !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.