Cine a lăsat drumul spre Bran să rămînă de căruță nu a putut fi decît un nemernic sau un încuiat. Drumul spre cel mai căutat obiectiv turistic al României se face cu chinuri, cu nervi, cu așteptări. Parcă ar fi un șir de încercări puse dinadins în fața călătorului spre a-i măsura dorința de a ajunge până acolo. Castelul Bran rămîne un monument istoric, o operă de arhitectură, o fortăreață demodată dar și o curiozitate aproape maladivă. S-a îmbogățit cu imaginația unui romancier care nu l-a văzut niciodată și cu toate visele de groază care căutau un așezămînt și un Diavol. În ciuda piedicilor de pe drumuri și din istorie, Castelul Bran este monumentul istoric cel mai căutat, este cutia cu mistere, este legenda mai puternică decît povestea care l-a creat. Dar, mai mult decît toate, Castelul Bran a fost și darul brașovenilor către Regina Maria pentru rolul său în Marea Unire de la 1918. Iar în anul acesta, la un deceniu după întoarcerea la proprietarii de drept- moștenitorii Principesei Ileana, Castelul Bran, vechi de sute și sute de ani, este cel mai modern monument istoric din țara noastră. Este asaltat anual de peste un milion de călători și turiști. Și în ciuda acestui dever, este îngrijit ca o farmacie, la fel de modern ca un laborator și mult mai primitor decît palatele care țintesc să încînte, nu să te sperie.
Intrat în sufrageria regală a Castelului Bran în momentele în care familia Anghel organiza evocarea Reginei Maria și lansa colecția de vinuri Marama (numele unui obiect de îmbrăcăminte cu valoare de simbol românesc, extrem de iubit de Regina Maria), arhiducele Dominic von Habsburg avea să le spună celor prezenți un legămînt de credință:
„Sper ca acest castel să fie si să rămînă un simbol pentru tot ce este frumos și bun în România. Sunt bucuros cînd vad că de zece ani milioane de oameni din toată lumea vin aici și cântă și dansează ca într-o insulă a fericirii. Și sper ca acest lucru să cotinue și după ce eu nu voi mai fi. Am trăit multe evenimente fericite aici”.
De ce familia Anghel și Domeniul Coroanei Segarcea (casă de vinuri) au organizat o evocare a Reginei Maria și de ce au pus accentul pe maramă? Este vorba despre un obiect nespus de delicat, devenit simbol pentru femeile din Oltenia și, prin Regina Maria, pentru feminitatea tuturor româncelor.
Pentru că Domenul Coroanei a fost o idee economică de excepție a Coroanei României. Prin Domeniul Coroanei, familia regală se autofinanța și despovăra bugetul public de cheltuielile sale. În 1948, Domaniul Coroanei a fost confiscat și transformat într-un IAS de stat, cu consecințe nefericite pentru cele mai bune vii ale Olteniei și, poate, chiar ale României.
Cornelia și Mihai Anghel au cumpărat crama și podgoria de la Segarcea în urma unui război în care proprietățile statului român se făceau cadou. Cu ele se cîștiga bunăvoința europenilor. Cornelia și Mihai Anghel au replantat toate viile, au refăcut și modernizat crama și au restaurat toate clădirile domeniului de la Segarcea. După ani de muncă, Domeniul Coroanei Segarcea arată ca un castel regal și a devenit un așezămînt cum n-a fost nici pe vremea Casei Regale.
Prin trecutul proprietății, prin spiritul proprietarilor și prin calitatea vinurilor, familia Anghel s-a apropiat de Casa Regală a României. A devenit furnizor al Casei și s-a bucurat de prețuirea Regelui Mihai și a membrilor familiei regale. Așa a apărut vinul „Principesa Margareta”, așa a apărut colecția Minima Moralia, și, tot dintr-o inspirație pornită de la viile regilor României, au conceput și colecția de vinuri numită Marama – o colecție dedicată Reginei Maria.
Unde putea familia Anghel să prezinte o asemenea colecție dedicată Reginei? Au ales Castelul Bran, apoi castelul Reginei Maria de la Balcic și, în 24 iunie, lansarea colecției va avea loc la Palatul Regal (Muzeul Național de Artă al României.
Venit la Bran cu prilejul aniversării unui deceniu de la preluarea Castelului Bran, arhiducele Dominic von Habsburg poate fi citat astfel:
”Aș vrea să spun cîteva cuvinte despre bunica mea (Regina Maria-nn) care a murit în anul în care m-am născut eu. Știu că m-a ținut în brate, fiind prima iubire adevărată pe care am avut-o de cînd am deschis ochii. Era o regină de poveste deși n-a avut întotdeuna o viață ușoară. Personalitatea ei a fost cu totul și cu totul specială. La fel a fost și mama mea și surorile ei și încerc si eu să continuu să fac lucrurile în acelasi spirit.
Vă multumesc că păstrați viu spiritul Reginei și al familiei mele. Dumneavoastră ați făcut posibil acest lucru prin aceasta lansare. Așa că mulțumirile mele se îndreaptă către dumneavoastră”.
Era vorba despre bunica sa, Regina Maria, despre familia Anghel și despre toți cei care continuă spiritul Reginei Maria și al familiei sale. Și poate că și despre maramă, inclusiv despre Marama.
„remunerate”!
Iata ca sunt si un agramat.
Dar cum putea sa fie un bolsevic,un securist mic, un propagandist securist?