
Regizorul Andrei Şerban, aflat la New York, i s-a adresat o scrisoare ministrului Culturii, Natalia Intotero, în scandalul iscat de piesa „Proorocul Ilie” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, invocând un pericol în care ne aflăm. Regizorul cere ca ministrul să apere libertatea de exprimare, aşa cum este consfinţită în Constituţie. „E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte uşor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură”, crede Andrei Şerban.
Iată opinia regizorului
Scrisoare deschisă doamnei Natalia Intotero, Ministra Culturii
Stimată Doamnă Ministră,
Mă numesc Andrei Șerban și sunt regizor de teatru și operă. Deși nu ne cunoaștem, sunt convins că ați acceptat funcția de ministră a culturii pentru că iubiți toate artele, deci inclusiv teatrul, și că vă asumați datoria de a apăra libertatea de creație și de expresie.
Ecourile reacțiilor la spectacolul cu piesa “Proorocul Ilie” au provocat tulburări extreme și extremiste, ajungând până la New York, unde locuiesc. Nu pot comenta spectacolul de la Național, pentru că e total incorect să-ți dai cu părerea despre teatru pe baza unor clipuri video sau din auzite, fără să fi fost în sală. Am aflat că cei mai mulți comentatori revoltați exact asta fac. Sunt mirat de scandalul iscat în primul rând din acest motiv, și apoi pentru că în 2010 aceeași piesă a fost montată la Sfântu Gheorghe și atunci spectacolul a decurs normal și pașnic, nimeni nu a protestat. De ce acum?! Să fi avut loc o schimbare atât de radicală de atitudine în societate? Sau manipularea și dezinformarea au invadat până și spațiul artistic? Să creezi tulburări care pot fi speculate politic e foarte la modă azi!
Oricare ar fi răspunsul, doamnă Ministră, sper că sunteți de acord că vă revine, ca înalt funcționar al statului, datoria de a respecta și a apăra în primul rând Constituția României, care prevede că:
„Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor și libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.”
Dacă nu apărăm cu toții libertatea câștigată cu sacrificiul ultim al tinerilor din decembrie 1989, unde vom ajunge? La arderea cărților, ca pe timpul naziștilor?! La interzicerea filmelor și a spectacolelor, din ordinul unui nou Stalin?! E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte ușor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură. Și poate începe aparent simplu, prin impunerea cenzurii doar de către “spectatori revoltați”, care cer oprirea unui spectacol – un parfum de foarte tristă amintire a “mâniei proletare” invocate în deciziile obsedantului deceniu comunist. Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună. Nu din intamplare teatrul s-a născut în Grecia antică, în același timp cu democrația.
Cine își poate aroga azi dreptul să încalce Constituția și să interzică altora să meargă la teatru, de exemplu? Singura cenzură justificată e cea pe care calitatea proastă a unui spectacol o creează natural – dacă nimeni nu e interesat de el, biletele nu se vând și dispare de la sine.
Și aici trebuie menționată contribuția esențială a directorului interimar George Călin la faptul că Naționalul se află azi într-un moment clar de ascensiune. El a dovedit că este un manager de excepție, care a condus în ultimii ani TNB cu curaj pentru a ridica ștacheta calității artistice la un nivel înalt, propunând un program pe teme variate de interes public. Dacă privim doar ultimele trei premiere din stagiunea curentă, radical diferite ca subiecte și limbaj teatral, vedem nu doar entuziasmul cu care au fost primite de public (la unele spectacole biletele se epuizează în mai puțin de o oră) dar și faptul că au suscitat dezateri vii și interesante – atunci când comentariile erau de bună credință și se mențineau în limitele civilității și decenței. Deschis și entuziast, respectat de actori și de corpul administrativ, George Călin trebuie lăsat să-și continue activitatea atâta timp cât interimatul este modul preferat de minister. Îndepartarea lui de la conducerea TNB nu va fi bine primită de cea mai mare parte a colectivului într-un moment când e nevoie să mergem înainte, nu să ne întoarcem la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist.
Să nu ne lăsăm induși în eroare de calcule politicianiste și să fim co-autori mai mult sau mai puțin pasivi la instaurarea unei noi dictaturi!
Dacă vom ajunge să ne dăm seama când e deja prea târziu, la ce bun?!
Dacă nu ne trezim acum, riscurile vor fi imense.
Cu considerație,
Andrei Șerban
Regizorul piesei cu scandal se plânge de ”amenințări extrem de grave”
Andrei Dîrlău (AUR): „Teatrul Național, complice la blasfemie! Conducerea trebuie demisă!”
Libertatea e o gogorita. Asisjderi e si democratia. Doua utopii si altceva nimic. Drept e ca e tare placut sa ti se spuna ca esti liber in democratie. Placerea dureaza, insa, pana cand vrei sa-ncerci sentimentul. Vei observa iute cum devii incomod si, tot iute, vei fi convins ca e libertate si democratie numai sa nu-l deranjezi pe altul, lucru imposibil. Dumnrzeule, cate iluzii false mai plutesc prin lume!!!
Instituția are ca obiectiv principal promovarea valorilor cultural-artistice, autohtone şi universale, pe plan naţional şi internaţional precum și dezvoltarea audienței, creșterea accesului publicului la aceste valori. (cf. ROF aprobat prin O.M.C. 4027/19.12.2016)
I US nu exista teatru national!,piesele fara public dispar(dispar si banii)
Teatrul National are veniturile principale de la buget,deci cel putin teoretic o piesa nu dispare din cauza salii goale!
Teatrul e folosit si pentru educarea copiilor,deci nu e firesc sa fie „interzis minorilor”
Piesa trebuie sa promoveze valori culturale si artistice!(e atat de valoroasa piesa in discutie)
Libertatea de exprimare nu este limitata,ea poate fi folosita(ca in america)in sali de teatru particulare…
Cinsta patriotului Andrei Serban
Dle Ibit, nu stiu cine esti, intrucat esti o aparitie meteorica…Lasi sa se inteleaga ca esti adeptul sloganului lu Roza Luxemburg pus FALS pe seama COM internistului Legio Narr Janosh Ratz: „lupt pentru dreptul celuilalt sa ma contrazica” pe care l-ai transformat in ” ai voie sa spui orice, cu conditia sa nu deranjezi pe altcineva”…Ceea ce e imposibil daca „SPUI ORICE”…DEMOCRATIA garanteaza stric LIBERTATEA DE OPIMIE DEMOCRATICA!!! DEMOCRATIA NU TOLEREAZA EXTREMISMELE!!! De ex, IREDENTISMUL nu trebuie tolerat de STATUL SUVERAN si DEMOCRATIC…Alt exemplu, TERORISMUL ideologico-marcsisto/bolsevico-islamist…
Nu am vazut spectacolul, nu stiu nimic despre el deci nu pot avea o opinie.
Clonarea unui nick tine de boolying o practica condamnabila chiar si aici pe un forum de discutii. Cei care practica boolyingul o fac din prostie, din rautate…
Din pacate, afecteaza calitatea intelectuala a site-ului. Asta e!
Culturnicii Romaniei sunt cei mai ab jectzi propan Gandhisti de pe Mapamond, de aceea au fost legendati pe intreg Mapamondul…Forest
Thiery calificati promovati sa Dej jecteze aici in devalmasie de Jup Pann-u lu sita care in ad-o les centza presta in Tanara Garda…
Amice eshti ydiot, dictatura este de mult, noi nu avem cum sa fim autori. Intreba la securicii lui Yliescu Y.Ninel, ca se shtie ce shi cum.
O zi buna.
Con
Democratie inseamna ca ai voie sa faci si sa spui orice dar fara sa deranjezi pe altcineva….
Ceea ce nu este cazul aici .
Andrei Serban sa mai studieze ce inseamna democratia ……..
Oricum , poate sa se ia de mana cu Bendeac .
„Democratie inseamna ca ai voie sa faci si sa spui orice dar fara sa deranjezi pe altcineva….”
In primul rand, democratie inseamna altceva. Si in randul zero, nu-mi spune mie cineva ce am voie sa spun ! ‘ntelegi sau iti fac un desen ?
Spectacolul este inspirat dintr-un caz real din Polonia și explorează teme precum fanatismul religios, extremismul și a…l f…l.Degeaba se cufuresc agenții întunericului acultural.
Spectacolul nu defăimează, nu jignește și nu batjocorește nimic din ceea ce este sacru. În primul rând pentru că nici regizorul, nici managerul teatrului și nici distribuția nu și-au propus așa ceva și în al doilea rând pentru că textul în sine, prin structura poetică, în versuri și conținutul profund îi dau spectacolului o sensibilitate care nu permite niciun loc batjocurii
Un demers artistic care încurajează toleranța, dialogul și o înțelegere mai profundă a complexității spiritului uman.
Da , sunt alaturi de maestru : trebuie sa-i apreciem pe hartisti si artizde .
Nu este un atac la credință. Este un atac la cei care se folosesc de asta, care înțeleg prin asta să semene ură, lipsa de înțelegere, distrugere.
va amintiti de piesele de teatru realizate cu actori îmbrăcați numai in cearșafuri rageau unii spre alții cu ochii bulbucați agitindu-si mâinile?
Seby, acu nu mai rag neinteligibil ci își rag genderul.Urlă diversitatea-n ei iar sexuale ridicat la grad de filosofie de viață, nu mai e un amănunt în viața de adult.Wow! Să gândești cu balanga! Visul de veacuri al oricărui șuț politico-bancar! Să te masturbezi în grup în timp ce ei te fac la buzunar fără să simți altceva decât plăcere…Visul lui Derida, Bourdieu și alți franțuzi pedofilo-stângomani! Ăsta da, deconstructivism! Sex cu vouchere de la Partid! Ca pe vremea lui Kuhn!
Umbra mea nu poate percepe faptul ca nu folosesc decat intaritoare, naturale, care sa-mi creasca imunitatea la virusi si purtatorii neo
marxisti/neo bolsevici de virusi bolsevici…Il astept pe marius/tomlin/Tica calosu He Moor Roid zis Cpt core Core sa invoce organul, al partidului…
Tot așa a-nceput neobolșevismul sexomarxist prin O(a)accident.De plănuit,”postadevărul” era plănuit înca de pe vremea Școlii de la Frankfurt ce a comis”literatura” arsă de PMNSG(partidul muncitoresc național-socialist german).Acu, două stângi nu incăpeau în aceeași teacă dar acu, soroseala-i singură și guiță de mama focului”libertate de expresie!!!” în vreme ce ține pumnul îndesat în gura altora.Adică doar ea are dreptul să se cace-n blidul majoritar.
REGIA!!?? spectacolului „Proorocul Ilie”, al etnicului hungur „evanghelist” Botond Nagy de 29 de ani din Sf.Gheorghe de Covasna, este o EREZIE si BLASFEMIE la adresa crestinilor ORTODOXI !. Andrei Serban da si el cu „presupusul”!? din New York precum orice „Neica-Nimeni” din șatră !.
Sovinule, nu ti-e rusine nici un pic? Furi si falsifici nickul altuia si scrii prostii.
daca vorbea de la moscova il credeam,dar totusi de la new york este necredibil
Nu stiu de ce, dar de cand Dej jecteaza aici indivizi stabiliti in SUA inainte sau dupa 1989 sunt napadit de o oroare incomensurabila…
Trec peste transcrierea „prooroc” in loc de „proroc” care poate fi o greseala de „tiparnitza”…Nu pot sa trec, insa, peste crasa ras talmaci cire a geno Cid dului tero ristilor SOV i etici din 1989, prezentat de un culturnic drept „sacrificiul tinerilor”…Sau peste aducerea in discutie a „unui nou Stalin”, cand culturNicu-l il vede, ca multa lume, la Moskwa de trei decenii…
@Charlie :Nu-ti uita pastilele.
Ne-om lăuda noi cu limba noastră măiastră dar dânsa, iete, nu poate cuprinde dedesubt ce pricepe deasupra. De obicei, tot ce-i greu de descâlcit pe foaie o face cu brio limba germană. În limba germană piesa ar fi un succes netăgăduit.