Regrete oficiale după incidentul cu Teodosie: „O avarie”

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale mai anunță că „va transmite, în cel mai scurt timp, către Arhiepiscopia Tomisului o informare oficială

De (R.C.)
Regrete oficiale după incidentul cu Teodosie: „O avarie”

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale mai anunță că „va transmite, în cel mai scurt timp, către Arhiepiscopia Tomisului o informare oficială

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale anunță că întreruperea slujbei oficiate de ÎPS Teodosie cu ocazia Zilei Marinei, a fost provocată de o „defecțiune tehnică”.

Potrivit unei informări de presă, Statul Major al Forțelor Navale, în calitate de instituție organizatoare a ceremoniei de luni, din Portul militar Constanța, regretă situația creată pe timpul oficierii serviciului religios. Organizatorii susțin că incidentul a fost provocat de o defecțiune tehnică.

„Întreruperea amplificării sunetului pe timpul acestui moment a fost cauzată de o defecțiune tehnică a circuitului audio. Din nefericire, această avarie nu a putut fi sesizată și comunicată în timp util prezentatorilor ceremoniei. Aceștia nu aveau legătură vizuală cu locul de oficiere, interpretând întreruperea sunetului drept încheierea serviciului religios și, astfel, au introdus următorul moment din ceremonial”, anunță Biroul de presă al Statului Major al Forțelor Navale.

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale mai anunță că „va transmite, în cel mai scurt timp, către Arhiepiscopia Tomisului o informare oficială cu privire la cele întâmplate și exprimă încă o dată regrete pentru eroarea de comunicare survenită între personalul tehnic care a asigurat desfășurarea ceremoniei”.

Întrebat de jurnalişti dacă s-a supărat, Teodosie a răspuns: ”De ce să mă supăr, nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pe cei care aufăcut asta pentru că înaintea lui Dumnezeu vor răspunde”  

Arhiepiscopia Tomisului consideră că tăierea microfonului în timpul slujbei reprezintă un gest fără precedent şi a solicitat de la organizatori un punct de vedere oficial asupra celor întâmplate.

De Ziua Marinei Române, Arhiepiscopul Tomisului oficiază o slujbă religioasă în locul de desfăşurare a ceremoniilor.

Distribuie articolul pe:

40 comentarii

  1. Ce justificare nesimțită. Le este clar că nu-i crede nimeni, așa ceva nu e de crezut, și totuși o dau oficial, în bătaie de joc – adica să ne fie clar că nu merităm să facă ei efortul pentru o minciună mai bună.
    În altă ordine de idei, am aflat din presă că Ciolacu și Kelemen au preferat să nu se afișeze cu Johannis și nu s-au dus la Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.