Roger Federer a fost învins în sferturile turneului de la Doha. Adversarul său, georgianul Nikoloz Basilashvili (42 ATP), a salvat o minge de meci în setul trei și s-a impus după o oră și 50 de minute de joc, scor 3-6, 6-1, 7-5. Acesta a fost al doilea meci al lui Federer la reîntoarcerea pe teren.
Campionul elvețian a câștigat miercuri primul său meci la revenirea în circuit după ce nu mai jucase de mai bine de un an.
Federer, 6 ATP, l-a învins la Turneul de la Doha pe britanicul Daniel Evans, 28 ATP, în trei seturi foarte disputate: 7-6 (8), 3-6, 7-5.
Meciul a durat două ore și 25 de minute.
Elvețianul nu a mai jucat după eliminarea în semifinale la Australian Open 2020, timp în care a suferit două intervenții chirurgicale la genunchi.
„Mă simt atât de bine că m-am întors”, a spus Federer în interviul de pe teren, de după meci. „Sunt fericit că sunt aici, indiferent de faptul că am câștigat sau am pierdut, dar în mod evident victoria e mai plăcută. A fost un meci bun. Dan a făcut un meci bun. A fost și un partener minunat de antrenament. În ultimele două săptămâni, am jucat peste 20 de seturi cu el și am continuat în seara asta.”, a completat elvețianul.
„A fost o provocare imensă pentru cariera mea, să revin la vârsta aceasta nu este ceva foarte simplu. Am avut o echipă minunată în jurul meu, care m-a susținut mereu de-a lungul timpului. Asta a făcut revenirea mult mai ușoară și a meritat, pentru că am făcut un meci bun azi. ” s-a arătat mulțumit fostul număr 1 mondial.
Roger Federer, care va împlini anul acesta 40 de ani, a cucerit titlul la Doha în 2005, 2006 și 2011. La ediția de anul trecut, rusul Andrey Rublev a câștigat trofeul.
La ediția din acest an de la Doha, Roger Federer a fost cap de serie numărul doi și a beneficiat de un prim tur liber.
Just @rogerfederer doing Roger Federer things again ?@QatarTennis pic.twitter.com/YePwXC4m1y
— ATP Tour (@atptour) March 11, 2021
.