Repetiţiile au sens, sunt chiar necesare, deşi pot suporta sancţiuni, pentru a sublinia şi consolida ceva. De la idei la perspective sociale, repetiţiile sunt asemenea unei fatalităţi, analiza faptelor impunându-le drept criteriu unic. Guvernul condus de Dacian Cioloş, instalat cu fast şi rezerve mari, s-a dovedit a fi un eşec total. Un guvern de… ocupaţie?
Dacian Cioloş nu are statură de om politic, miniştrii cabinetului sunt lipsiţi de anvergura idealurilor guvernamentale pe care le impune situaţia din România. A fost o mare greşeală, care va fi plătită electoral, instalarea acestui guvern lipsit de o reprezentare în Parlamentul pus, astfel, între paranteze. Faptul de a fi numiţi independenţi politic, tehnocraţi, nu are legătură cu acest guvern încă în funcţie, şi nici nu este posibil. Parlamentul, partidele politice sunt unicele surse de gestionare a situaţiei administrativ-politice a ţării. Oricâtă corupţie ar exista, există instituţii care să supravegheze continuitatea democraţiei în cazul unor suspendări masive de către justiţie. Ordinea în România aparţine instituţiilor noastre, nu intereselor externe, aşa cum într-o comună de la marginea ţării oamenii îşi aleg ei înşişi primarul fără sugestiile preşedintelui statului.
Țările din jurul nostru au ajuns la un refuz, în opinia mea uşor excesiv, însă nu pare a exista o altă cale de consolidare şi autoprotecţie a interesului naţional puternic afectat. Guvernul condus de Dacian Cioloş a avut drept misiune netezirea drumului spre o Europă a unor afaceri oculte, care se caută a se instala peste tot unde naivitatea publică permite. Funcţionarul de la Bruxelles este şi el identic celui din multinaţionale, depersonalizat şi interesat de buzunarul propriu în mod grotesc. Nu e nici mai bun, nici mai rău dcât alţii, însă prin detaşare temporară, sarcină de serviciu?, el reprezintă volens-nolens alte interese. Agenda României nu poate fi decât în spiritul CE, nu altfel, însă acest spirit şi-a ieşit din limitele statutare. Interesul european este mai mult în limita conflictului de interese cu aspectul naţional al unui stat membru când ne gândim fie doar la manifestările unui stat ca Germania. Funcţionarul european se află într-un raport specializat, strict, cu politica din ţările UE. Aducerea lui Dacian Cioloş and comp pe post de sfinte moaşte la Palatul Victoria se apropie de sfârşit, totul fiind un exerciţiu propagandistic, electoral. Cu excepţii, gen Romano Prodi, un excepţional intelectual italian, funcţionarul european este doar unul dintre colegii săi, nimic mai mult, chiar Sorbona având constantele sale. Sistemul de la Bruxelles ascunde corupţia europeană, criza, imperfecţiunile UE, consecinţă a comportamentului discreţionar al marilor puteri. Mitul comisarilor europeni face şi el parte dintr-o propagandă a corupţiei înalte.
Guvernul condus de Dacian Cioloş pare să fi adâncit şi mai mult interesele oculte din România. Externalizarea decizională are efecte vizibile, simplă metamorfoză a statului mafiot. Dacian Cioloş nu a avut niciun mesaj politic demn de luat în seamă. Funcţia de prim-ministru nu este eternă, ea poate fi justificată numai prin propuneri reuşite, curajoase de deblocare a sistemului. Păstrarea lui Dacian Cioloş la Palatul Victoria, după alegeri, poate fi considerată un plan de distrugere a ţării. Cu partid politic, fără partid, Dacian Cioloş nu are stofă de prim-ministru, profilul instituţional fiindu-i mai apropiat de al unui activist din statul totalitar.
Guvernul actual a reuşit, în linia noastră tradiţională, să îl arate pe Victor Ponta drept un personaj politic pozitiv. Cu toate presupusele sale conexiuni dubioase, Victor Ponta a fost exponentul unor forţe din Parlament, angajate imagistic în actul guvernării. Una dintre determinările electoratului în apropiatele alegeri este şi votul acordat unui viitor guvern, adică unul diferit de cel de acum.
