În sfîrşit, Gabriel Oprea, fost vicepremier, general 4 stele, anunţă că se retrage din politică. Cam tardiv, dar, în fine, s-a hotărît. Puţini îşi amintesc că în zilele vacanţei silite a lui Ponta care fugise la Istanbul, Oprea a girat postul de prim-ministru. Dacă Ponta demisiona, Oprea ar fi fost prim-ministru. Era o soluţie agreată din PSD, de Iohannis, de PNL. În acele zile ne-a trecut tuturor glonţul pe la tîmplă.
Căderea lui Oprea a început chiar în acele zile – la maximul puterii lui. Cînd s-a crezut de neatins, omul cheie al guvernării. Atunci a început să-şi arate caracterul multă vreme ascuns. Personajul pas cu pas s-a devoalat – greu de surprins pentru că folosea o groasă perdea de fum în mass-media pe care o ţinea la respect cu telefoane, ameninţări, presiuni şi, fireşte, corupţie. Era obsedat de imaginea lui. Detesta să fie criticat şi veghea să nu fie. Destui jurnalişti l-au servit de milă de silă sau cumpăraţi. Nimeni din convingere. S-a văzut, iată, cînd a început să îşi piardă puterea.
S-a văzut bine asta în amestecul brutal la TVR. Ca să ne dăm seama ce ar fi însemnat un regim Oprea merită citită presa din acele zile. Veţi afla multe. Apoi s-a întîmplat nenorocirea cu coloana oficială şi moartea motociclistului Bogdan Ghighina. Trăsăturile lui de caracter s-au văzut ceva mai bine pentru că mass-media, scăpată de sub control, ceva mai relaxată cu acest general, începe să scotocească şi să scrie. Ies la iveală meagalomania, abuzurile, luxul pe bani publici etc. Lovitura de graţie i-a dat-o tragedia de la Club Colectiv. Guvernul Ponta a căzut şi odată cu el şi Oprea. Era cel mai detestat personaj al momentului.
Apariţia lui Gabriel Oprea din Fundulea, cu un partid bidon, făcut din resturi, a fost un moment de balans. Scenariul a fost – impunerea unei imposturi. Oprea trebuia să aducă voturi, să creeze majorităţi fictive şi servile, să rezolve dosarele unor indivizi.
Oprea a fost omul SISTEMULUI în acest joc, latura autoritaristă, cu mari ambiţii de policy maker. Misiunea lui a fost să vidanjeze zona, să se facă util cui plăteşte. UNPR nu era un partid standard, apărut normal. A fost asemănător cu partidele lansate în Rusia de serviciile secrete şi armată după 1991.
Nişte construcţii politice efemere, făcături create pentru anumite conjuncturi. Regulă – dispare conjunctura, dispare şi partidul.
Oprea a reprezentat în politica românească tipul de lider care cumpără şi vinde, dur, dar făcut din carton. O butaforie, o imagine. Traseul lui lasă să se vadă urmele serviciilor, ale armatei, ale lumii interlope, ale mediului de afaceri de la marginea legii. E vorba de fonduri obscure şi personaje nefrecventabile. Multe pagini lipsesc din CV-ul lui oficial.
Sulfurosul general Oprea a fost catapultat de acele grupuri de interese la vîrful puterii. Mulţi s-au întrebat de unde venea puterea lui. Din aceste zone crepusculare. Acestea acum l-au lăsat să cadă, pentru că nu le mai e de folos.
Generalul Oprea a jucat mereu la mai multe capete. S-a prefăcut a servi un aşa- zis interes naţional – găselniţa lui pentru a masca lipsa unei ideologii politice şi oportunismul. Partidul a reprezentat structurile de forţă. Oprea a fost reprezentantul ideei de regim autoritar, antidemocratic. Megalomanul general Oprea s-a visat dictatorul României, comandant suprem. Pericolul pe care l-a reprezentat el a venit din faptul că nu s-a aflat la periferia sistemului politic, ci în miezul lui, de unde, într-un moment favorabil, putea să basculeze, iar partidul lui să livreze un dictator – pe generalul de brigadă Gabriel Oprea.
Ambiţiile sale erau cunoscute, nici nu le-a ţinut secrete. Modelul său politic s-a văzut în felul cum şi-a condus propriul partid – ca pe o cazarmă. UNPR a fost un partid militarizat. Aşa vedea generalul şi România.
Căderea lui este o bună lecţie despre pericolele care pîndesc un regim democratic fragil. Personaje ca Gabriel Oprea.
