Vestea că Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu, a murit într-un accident de parapantă, în Italia, a cutremurat pe toată lumea, dat fiind faptul că era vorba despre un sportiv foarte experimentat. Prezentatorul Dan Negru, care o cunoaște bine pe Mihaela Rădulescu, a ales cu această ocazie să scoată în evidență un alt aspect.
”Am filmat și prezentat cu Mihaela multe show-uri pe aici.
Acum,când Mihaela e subiectul unui nefericit breaking news,vreau să spun din nou că România e țara în care există discriminare de vârstă!
Și Mihaela e o victimă. Așa cum a fost și Mădălina Manole despre care la 35 de ani ziarele scriau că e “trecută de prima tinerețe”
N-o spune nimeni dar suntem singura țară din Europa și una din puținele din lume în care in care există discriminare de vârstă! Televiziunile sunt și ele vinovate !Eu, Esca sau Brenciu suntem excepțiile …”, a notat Dan Negru pe pagina sa de Facebook.
Conferințele de presă ale președintelui la Cotroceni sunt cu fete de 20 de ani. Ele pun întrebările președintelui, mai subliniaza prezentatorul.
”Toți jurnaliști acreditați la Casa Albă au credibilitatea vârstei. Helen Thomas a fost acreditată la Casa Albă vreme de 52 de ani! Și 57 de ani a lucrat in același trust de presă, UPI.
Știrile la noi sunt prezentate de puștoaice fără credibilitate. Banii sunt principalul motiv! E mai scump să plătești un om cu o carieră ! Doar că ce e ieftin e scump și ce e scump e rar…
Larry King a devenit celebru în televiziune la 51 de ani. Morgan Freeman a primit primul rol de succes la 50 și Leonard Cohen a devenit star mondial după 50 de ani…
Aveau vreo șansă la noi ?
Nu inteleg de ce te lamentezi. Nici unul din romani nu se trage din neamul american. Ce vrei da fapt? Sa schimbi fibra romaneasca dupa fitele tale de vedeta? Nu se poate! Multumeste-te cu ce ai ca Dumnezeu sa nu-ti ia si ceea ce ai!