Partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, a anunţat miercuri că o comisie guvernamentală a aprobat primul pas spre naţionalizarea activelor companiilor străine care părăsesc ţara, în contextul sancţiunilor economice, transmite Reuters.
Comisia sprijină o lege care permite firmelor deţinute în procent de peste 25% de străini din „state neprietenoase” să fie puse sub administraţie externă pentru a preveni falimentul şi a salva locurile de muncă, adaugă Rusia Unită, într-un comunicat pe aplicaţia Telegram.
Conform proiectului de lege, companiile care au anunţat că vor părăsi Rusia ar putea refuza să fie puse sub administraţie externă dacă în termen de cinci zile îşi reiau activităţile sau vând acţiunile, cu condiţia să fie păstraţi angajaţii şi să fie menţinută afacerea. Altfel, tribunalul va numi un administrator temporar pentru trei luni, după aceea acţiunile noii entităţi sunt scoase la vânzare, iar acţiunile vechi sunt lichidate, a informat Rusia Unită.
Luni, secretarul consiliului general al Rusiei Unite, Andrei Turceak, a propus naţionalizarea companiilor străine care şi-au sistat activitatea în Rusia după declanşarea invaziei în Ucraina.
Numeroase companii globale au anunţat că îşi închid temporar magazinele şi fabricile din Rusia pentru a pune presiune asupra Kremlinului să oprească invazia.
Într-o declaraţie publicată luni seară pe website-ul partidului Rusia Unită, secretarul consiliului general al acestei formaţiuni, Andrei Turceak, a menţionat că încetarea voluntară a operaţiunilor companiilor echivalează cu un ”război” împotriva cetăţenilor ruşi.
Şi fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a ameninţat după instituirea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei că aceasta ar putea răspunde prin naţionalizarea unor active occidentale.
Știrea inițială
Un membru de rang înalt al partidului de guvernământ din Rusia a propus naționalizarea fabricilor deținute de străini care își închid operațiunile în țară din cauza a ceea ce Kremlinul numește o operațiune militară specială în Ucraina, scrie Reuters.
Mai multe companii străine, printre care Toyota, Nike și retailerul IKEA au anunțat închiderea temporară a magazinelor și fabricilor din Rusia pentru a pune presiune asupra Kremlinului să oprească invazia în Ucraina.
Într-o declarație publicată luni seara pe site-ul web al Rusiei Unite, secretarul consiliului general al partidului de guvernământ, Andrei Turchak, a declarat că închiderea operațiunilor este un „război” împotriva cetățenilor Rusiei.
Declarația a menționat companiile alimentare private finlandeze Fazer, Valio și Paulig ca fiind cele mai recente care au anunțat închideri în Rusia.
„Rusia Unită propune naționalizarea unităților de producție ale companiilor care își anunță ieșirea și închiderea producției în Rusia în timpul operațiunii speciale din Ucraina”, a declarat Turchak. „Aceasta este o măsură extremă, dar nu vom tolera să fim loviți pe la spate și ne vom proteja oamenii. Acesta este un război real, nu împotriva Rusiei în ansamblu, ci împotriva cetățenilor noștri”, a mai spus el.
„Vom lua măsuri dure de represalii, acționând în conformitate cu legile războiului”, a mai spus Turchak.
Șeful Paulig a declarat pentru Reuters într-un e-mail că acest lucru nu va schimba planurile sale de retragere din Rusia. Fazer și Valio nu au dorit să comenteze, contactați de Reuters.
Fazer, care produce ciocolată, pâine și produse de patiserie, are trei fabrici de panificație în Sankt Petersburg și una în Moscova, având aproximativ 2.300 de angajați.
Valio are o fabrică de brânzeturi și are 400 de angajați în Rusia, iar Paulig are o prăjitorie de cafea și angajează 200 de persoane în țară.
Săptămâna trecută, Finlanda, care nu este membră NATO și care are o graniță comună cu Rusia, a acceptat să îșinconsolideze legăturile de securitate cu Statele Unite, în timp ce urmărește invazia Rusiei în Ucraina.
@ antiPSD daca aia au inchis fabricile crezi ca au luat „tehnologia „aka masinile cu ei ? Iar specialisti sunt rusii formati sa le minuiasca ,holdingurile avind doar conducerea . Conducere care este de cele mai multe ori bastinasa …Spunea cineva mai sus ceva cu polizorul. Vezi ca ai treaba . Si foloseste ginditorul ,nu mai lua de bune tot ce auzi. Nu doare daca gindesti.