Explozie la Amara, după spargerea unei pungi de gaze (video)

Circa o sută de persoane din oraşul Amara s-au evacuat, vineri, din cauza eliminării de gaze în aer ca urmare a lucrărilor de forare a unei fântâni,

De B C
Explozie la Amara, după spargerea unei pungi de gaze (video)

Circa o sută de persoane din oraşul Amara s-au evacuat, vineri, din cauza eliminării de gaze în aer ca urmare a lucrărilor de forare a unei fântâni,

O explozie a avut loc, vineri seară, la Amara, în locul în care o pungă cu gaze formată în subteran a fost atinsă în timp ce se executau lucrări de foraj pentru amenajarea unei fântâni. Nu au fost raportate victime.

UPDATE – Echipajele CBRN au făcut măsurători, iar valorile indicate de aparatele de detecţie şi monitorizare sunt în limitele normale. Se vor executa misiuni de monitorizare si cercetare cu autospeciala CBRN USISU (Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă) în toată localitatea Amara, pentru obţinerea datelor suplimentare.

UPDATE – ”În data de 29 august 2025, la ora 15:40, un apel la numărul unic de urgenţă 112 a semnalat producerea unui incident în localitatea Amara, judeţul Ialomiţa, în urma unui foraj de mare adâncime (284 m) realizat de un operator economic contractat de autorităţile locale pentru captarea şi stocarea apei potabile. Forajul a generat un jet de apă, gaze toxice şi materiale solide, cu înălţimi de până la 50-60 metri, care a pus în pericol locuinţele aflate în apropiere. În urma fenomenului, s-a format şi un crater cu o rază de aproximativ 40-50 metri”, a precizat IGSU.

Potrivit sursei citate, jetul se manifestă intermitent, atingând înălţimi de 20-30 de metri şi degajă apă, metan, hidrogen sulfurat, amoniac, praf şi pământ.

”În urmă cu puţin timp, jetul s-a aprins, generând flăcări vizibile în zona de risc”, a adăugat IGSU.
Ca urmare au fost dispuse măsuri pentru protejarea populaţiei şi limitarea efectelor incidentului:
• stabilirea unei zone de risc pe o rază de 300 m;
• evacuarea preventivă a 270 de persoane din 144 de case, fără înregistrarea de probleme medicale;
• transmiterea unui mesaj RO-ALERT către populaţia din localitatea Amara;
• sistarea utilităţilor (energie electrică, gaze naturale, apă) în zona afectată;
• oprirea traficului rutier şi restricţionarea accesului persoanelor neautorizate;
• identificarea spaţiilor de cazare pentru relocarea temporară a persoanelor evacuate.
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, la faţa locului acţionează echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, sprijinite de specialişti CBRN din cadrul USISU Ciolpani şi ISU Călăraşi, alături de reprezentanţi ai furnizorilor de utilităţi, Gărzii de Mediu, Apelor Române, precum şi autorităţi locale şi judeţene.
Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. parca si vad ca vine militia si amendeaza firma sau amaratii aia care forau ca nu detineau 15 teancuri de acreditari de la Mediu, Apele rromane, OMV, etc plus ca nu aveau autorizatii de „constructie” de la primarie. O sa ajungeti sa cereti autorizare sa faceti gratar in curte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.