Rizea, încătușat. Reacția avocatului său

Condamnat în România pentru corupție, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost reținut la Chișinău, la puțin timp după ce președintele moldovean i-a retras cetățenia.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Rizea, încătușat. Reacția avocatului său

Condamnat în România pentru corupție, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost reținut la Chișinău, la puțin timp după ce președintele moldovean i-a retras cetățenia.

Condamnat în România pentru corupție, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost reținut la Chișinău, la puțin timp după ce președintele moldovean Igor Dodon i-a retras cetățenia, scrie jurnal.md.  

Avocatul lui Cristian Rizea, Alexandru Morărescu, reclamă că fostul deputat este victima unui abuz.

„L-au condus la organul de Poliție. Ne aflăm în fața unui abuz în fața lui Igor Dodon. El poate veni în România în noaptea asta sau niciodată”, a declarat avocatul lui Cristian Rizea, Alexandru Morărescu, citat de jurnal.md.

Președintele Republicii Moldova a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că i-a retras, luni, cetățenia lui Cristian Rizea.

„A fost și un decret interesant ieri (luni – n.r.) pe care l-am semnat. S-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României care s-a ascuns în Moldova. Vreau să vă spun că la propunerea Comisiei pentru Cetățenie, ieri am semnat un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj și deja organele competente din Republica Moldova și România trebuie să facă schimb de informații șă întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară”, a spus Dodon.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, se află la Chişinău, în Republica Moldova, unde s-a stabilit împreună cu familia sa, unde se știa că ar fi protejat de serviciile secrete ruse și protejat de Igor Dodon.

În decembrie 2017, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. Politicianul a fost acuzat de DNA că a pretins în mod direct unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Rizea ,unul din coiotii din haita PSD ,a ros ,a furat cot la cot cu toata haita ,s-a agatat de haita sacalilor de la Monaco ,se credea in ceruri ,ca orce neavenit ca orce parvenit dupa o vreme isi da arama pe fata si a fost zvarlit ca o carpa murdara. Lasat de izbeliste fara ciolan ,fara protectie l-au prins din urma pacatele !!,asa a fost condamnat ,cum justitia
    romaneasca are multe RASUFLATORI !!,prin una a auzit si Rizea „zboara ca maine astia te leaga „,a zburat cat a zburat pana s-a terminat combustibilul din portofel ,cum prostul n-are minte incepe sa trancaneasca in amintirea celor de demult !.
    Mafia are legile ei ,caracatita are tentacule la cei santajabili in politie justitie ,oriunde si care executa si pe masa .
    Rizea a ajuns la cap de drum ,o lepra ,o jigodie care a uitat de unde a plecat acum schiauna ,schiauna .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.