„Rolling Stones” în ceremonia de deschidere

Ron Wood, chitaristul legendarului grup “Rolling Stones”, afirma într-un interviu, acordat ziarului britanic “The Mirror” cu ocazia vernisării expoziţiei sale “Faces, Time and Places”, ce cuprinde mai ales portrete ale membrilor trupei, ale lui de Mohamed Ali şi Al Pacino, dar şi autoportrete, că până la sfârşitul acestei luni membrii trupei se vor întâlni în […]

„Rolling Stones” în ceremonia de deschidere

Ron Wood, chitaristul legendarului grup “Rolling Stones”, afirma într-un interviu, acordat ziarului britanic “The Mirror” cu ocazia vernisării expoziţiei sale “Faces, Time and Places”, ce cuprinde mai ales portrete ale membrilor trupei, ale lui de Mohamed Ali şi Al Pacino, dar şi autoportrete, că până la sfârşitul acestei luni membrii trupei se vor întâlni în […]

Ron Wood, chitaristul legendarului grup “Rolling Stones”, afirma într-un interviu, acordat ziarului britanic “The Mirror” cu ocazia vernisării expoziţiei sale “Faces, Time and Places”, ce cuprinde mai ales portrete ale membrilor trupei, ale lui de Mohamed Ali şi Al Pacino, dar şi autoportrete, că până la sfârşitul acestei luni membrii trupei se vor întâlni în studioul de înregistrări “pentru a lansa două-trei idei”, dorind “să retrăiască din nou această experienţă unică”, la împlinirea a 50 de ani de la naşterea formaţiei şi pentru “a pregăti ceva enorm, demn de Jocurile Olimpice”.

Ultimul album al grupului, “A Bigger Bang”, a apărut în 2005. Potrivit revistei “Rolling Stone”, grupul a cântat împreună în studio la Londra în decembrie anul trecut pentru prima dată de la sfârşitul turneului pentru promovarea albumului “A Bigger Bang”, în 2007, împreună cu bassistul Bill Wyman, care li s-a alăturat pentru prima oară de la plecarea lui din trupă, în 1992. “Au fost multe blues-uri şi reluări ca «Some Girls» şi a fost foarte bine”, a declarat Mick Jagger, muzicianul înnobilat de regina Angliei în 2003.

Charlie Watts, Keith Richards, Mick Jagger şi Ron Wood vor cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, în iulie. Primul concert al trupei în capitala britanică avea loc în 12 iulie 1962. Reunirea grupului pentru concertul de la Jocurile Olimpice este marcată de împăcarea dintre Mick Jagger şi Keith Richards. Acesta din urmă îl insultase pe colaboratorul său în volumul autobiografic “Life”, dar şi-a cerut public scuze în luna martie a acestui an.

Este cert însă că turneul mondial preconizat pentru celebrarea unei jumătăţi de secol de la apariţia grupului nu va avea loc. Keith Richards a declarat în revista “Rolling Stone”: “Nu suntem gata pentru un nou turneu, ar fi mai realist să vorbim despre noi concerte în 2013”. Potrivit zvonurilor, amânarea turneului s-ar datora unor probleme de sănătate ale lui Richards, rănit la cap în 2006, în Fidji, în timpul ultimului lor concert, deşi acesta părea în formă în februarie, când i s-a alăturat lui Eric Clapton, pe scena teatului “Apollo”, într-un concert-omagiu postum adus cântăreţului de blues Hubert Sumlin.

Charlie Watts, Mick Jagger şi Keith Richards în timpul turneului din 2005

Fanii apropiaţi grupului au lăsat să se înţeleagă şi că nimeni nu a vrut să-i încheie o asigurare lui Keith Richards. Artiştii şi producătorii se asigură întotdeauna înaintea turneelor mondiale, pentru accidente, sănătate, urmăriri penale. Un muzician se poate răni, un cântăreţ îşi poate pierde vocea, se poate îmbolnăvi, scena se poate prăbuşi peste fani… O asemenea asigurare costă milioane şi, în caz de accident, aduce milioane în plus.

Să nu uităm că, în 2013, Ron Wood va avea 65 de ani, Mick Jagger şi Keith Richards, 69, Charlie Watts 71.

Ronnie Wood are o lună plină de evenimente. Sâmbătă va fi inclus în “Rock and Roll Hall of Fame”, onoare pe care “Rolling Stones” au avut-o deja în 1989, iar în 21 aprilie va susţine un spectacol solo la “Golden Nugget”, în Atlantic City.

Cu prilejul celor 50 de ani de la înfiinţarea formaţiei, un documentar care retrasează pentru prima dată evoluţia grupului de-a lungul întregii cariere, semnat de Brett Morgen, este programat să apară în septembrie, conţinând şi imagini inedite.

Casa “Hyperion” a anunţat şi ea, recent, publicarea unei cărţi ilustrate, intitulată “The Rolling Stones: 50”, ce va conţine fotografii rare şi comentarii ale grupului, volumul urmând să apară în toamnă.

Ea urmează, de fapt, unei istorii a grupului, povestită de membrii lui, “According to the Rolling Stones”, tipărită de “Chronicle Books” în 2003.

Numele grupului britanic, format la început din Mick Jagger (voce), Keith Richards (chitară ritmică), Brian Jones (chitară), Ian Stewart (pian), Charlie Watts (baterie) şi Bill Wyman (contrabas), vine de la un cântec al lui Muddy Waters, “Rollin’ stone”, iar sursa lor de inspiraţie a fost întotdeauna blues-ul, ei fiind cei care l-au readus în vogă, prin “British Blues Boom”, iniţiat de Beatles, în 1960, devenind populari în Statele Unite chiar înainte de Marea Britanie. Imaginea lor de “băieţi răi”, cultivată iniţial pentru a se diferenţia de “Beatles”, lansaţi cu puţin timp înaintea lor, a devenit o referinţă pentru generaţiile următoare de muzicieni rock.

Prima fotografie oficială a grupului, realizată de Dezo Hoffmann, datează din 4 mai 1963. Mick, Charlie, Brian, Bill şi Keith participau la o gală de binefacere organizată de “News of the World”, la Battersea.

Treptat, cele câteva zeci de spectatori ai concertelor lor au devenit mai multe sute, depăşind capacitatea sălilor. În iulie 1969, concertul lor gratuit din “Hyde Park” a strâns 500.000 de spectatori.

În concert

“Rolling Stones” au lansat 22 de albume de studio în Marea Britanie şi 24 în SUA, 8 albume live şi 32 de compilaţii. Sunt al doilea grup cu cel mai mare succes în “Billboard Hot 100” şi s-au plasat pe locul al patrulea în lista celor 100 cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor, a revistei “Rolling Stone”. Albume ca “Sticky Fingers”, cu celebrele melodii “Brown sugar”, “Wild Horses”, “Bitch”, “Sister Morphine”, “Dead Flowers”, sau discul “Exile on Main”, cu “Sweet Black Angel”, un omagiu Angelei Davis, care, primit cu rezerve la lansare, va fi clasat de aceiaşi critici după 20 de ani printre cele mai bune 10 albume ale tuturor timpurilor, “It’s Only Rock ‘N Roll”, produs sub numele “Glimmer Twins”, pseudonim al duetului Jagger – Richards, le aduc faima.

Grupul a încercat şi stiluri noi pentru a fi în pas cu vremea: funk, în “Hot Stuff” din albumul “Black and Blue”, reggae (“Cherry O Baby”) sau disco (“Miss You”).

Pentru a sărbători 40 de ani de carieră, “Rolling Stones” au plecat într-un mare turneu mondial în 2002-2003, care s-a remarcat prin vigoare, prin plăcerea lor de a cânta împreună şi care a prilejuit primul lor DVD, “Four Flicks”. Dar turneul pentru promovarea albumului “A Bigger Bang” este considerat cel mai lucrativ din istoria muzicii, cu o reţetă de 437 de milioane de dolari şi o audienţă de 3,5 milioane de persoane pentru 110 concerte. În 2006, grupul atrăgea pe plaja de la Copacabana din Rio de Janeiro două milioane de persoane.

Legendarii “Rolling Stones” sunt consideraţi, alături de Bob Dylan, “Beach Boys”, “Beatles”, “Who”, “Led Zeppelin”, inventatorii muzicii populare moderne.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.