Un cetăţean român, Stanislav Carpiuc, a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei privind o serie de incendii care au afectat locuințe și o mașină asociate cu premierul britanic Keir Starmer, anunță Poliţia britanică.
Stanislav Carpiuc (26 de ani) este acuzat că a conspirat împreună cu Roman Lavrynovych (21 de ani) şi alții pentru a incendia proprietăţile unor persoane şi fără a-i păsa dacă viaţa altora ar fi pusă în pericol.
Carpiuc a fost arestat sâmbătă, 17 mai, pe Aeroportul Luton din Londra, de către ofițeri antiterorisți din cadrul Unității de Operațiuni Speciale din Regiunea de Est.
El a fost reținut în custodia poliției după obținerea unui mandat de arestare suplimentară.
Stanislav Carpiuc a apărut marţi în faţa unui tribunal din Londra, avocatul său susţinând că nu a fost prezent la locul niciunuia dintre incidentele în cauză.
El s-a născut în Ucraina şi este de nouă ani în Marea Britanie.
Avocatul lui Carpiuc, Jay Nutkins, a declarat că clientul său trăieşte în Marea Britanie de nouă ani şi tocmai a terminat o şcoală de doi ani la o universitate din Canterbury.
„El neagă că ar fi fost la locul vreunuia dintre aceste incendii”, a spus Nutkins.
Carpiuc şi-a câştigat existenţa muncind în construcţii, a precizat Nutkins.
Numele lui Carpiuc figurează pe un site de casting pentru modele şi actori. În descriere se spune că acesta s-a născut în vestul Ucrainei şi caută de lucru ca model.
Trei incendii au avut loc în Londra în perioada 8-12 mai. Primul a fost pe 8 mai, când o mașină a fost incendiată pe strada unde Keir Starmer locuia înainte să se mute la Downing Street. Pe 11 mai, a fost incendiată ușa unei case în zona Islington, iar pe 12 mai, a fost atacată chiar fosta locuință a premierului din Kentish Town, nordul Londrei.

Urmașii lui A.E. Baconsky-Baconschi, Leonid Tisminețk-Tismăneanu sunt Evegheni Tomac, acum un Carpiuc… toți români când fac răutăți și alte nații când e de bine.