Ciprian Oancia, un român aflat în Paris, a declarat pentru Știrile B1 TV, referindu-se la operațiune antiteroristă de la Saint-Denis care are loc miercuri că „zona este cunoscută ca fiind una periculoasă pentru francezi”.
De altfel, acesta a precizat că în 2009, tot acolo, au fost incendiate în jur de 300 de mașini.
„Agresivitatea cu care se bat cu polițiștii la fiecare protest, schimburile de focuri arată că zona e periculoasă și de evitat. Sunt oameni care s-au născut aici, au crescut aici, au cetățenie franceză, părinți musulmani. Au cetățenie și nu s-au integrat cum trebuia. O parte din ei au fost implicați în cazul Charlie Hebdo. E un lucru trist să aud că cetățeni de-ai noștri fac așa ceva. Polițiștii, armata, cu mitraliere în mână, patrulează pe străzi”, a declarat Oancia.