România a informat NATO: „Avem altă situaţie decât ieri”

Toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună credinţă şi în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem să facem afirmaţii care angajează statul român în baza unor supoziţii, a spus Iohannis

De B C
România a informat NATO: „Avem altă situaţie decât ieri”

Toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună credinţă şi în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem să facem afirmaţii care angajează statul român în baza unor supoziţii, a spus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut noi declarații despre bucățile de dronă găsite în România, la finalul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări.

”În situaţia în care ne aflăm, de război la graniţa noastră, trebuie să înţelegem că avem o situaţie fluidă, cum spun experţii. Astăzi avem altă situaţie decât ieri, asta este, toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună credinţă şi în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem să facem afirmaţii care angajează statul român în baza unor supoziţii, trebuie să avem dovezi pentru asta”, a spus Iohannis

Potrivit lui Iohannis, ambasadorul României la NATO l-a informat despre incident pe secretarul general şi pe aliaţi,

”MApN m-a informat, şi sunt convins că de bună credinţă, că nu există astfel de piese şi asta a fost comunicarea făcută public .Între timp situaţia s-a schimbat, au apărut astfel de piese, am dispus verificări rapide, profesioniste după care vom face următorii paşi, Între timp am informat aliaţii NATO, ambasadorul nostru de la NATO a fost însărcinat să informeze pe secretarul general, în al doilea rând să informeze aliaţii, lucru care s-a întâmplat chiar în această dimineaţă când Ambasadorul nostru în cadrul Consiliului Nord- Atlantic i-a informat oficial pe toţi aliaţii despre posibilul incident şi de faptul că au fost găsite rămăşiţe care foarte probabil sunt de dronă”, a declarat preşedintele.

”În măsura în care cercetările aduc noi dovezi, putem să facem următorii paşi şi să comunicăm evident tot ceea ce se găseşte”, a mai spus Iohannis.

Distribuie articolul pe:

28 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.