România, Cipru şi Finlanda – singurele state UE în care inflaţia a crescut în luna mai

Rata anuală a inflaţiei a încetinit în luna mai 2012 comparativ cu luna aprilie atât în zona euro, la 2,4% de la 2,6%, cât şi în Uniunea Europeană, la 2,6% de la 2,7%, doar trei state membre (România, Cipru şi Finlanda) înregistrând o rată anuală a inflaţiei mai mare în luna mai decât în luna […]

De cotidianul.ro - Autor

Rata anuală a inflaţiei a încetinit în luna mai 2012 comparativ cu luna aprilie atât în zona euro, la 2,4% de la 2,6%, cât şi în Uniunea Europeană, la 2,6% de la 2,7%, doar trei state membre (România, Cipru şi Finlanda) înregistrând o rată anuală a inflaţiei mai mare în luna mai decât în luna […]

Rata anuală a inflaţiei a încetinit în luna mai 2012 comparativ cu luna aprilie atât în zona euro, la 2,4% de la 2,6%, cât şi în Uniunea Europeană, la 2,6% de la 2,7%, doar trei state membre (România, Cipru şi Finlanda) înregistrând o rată anuală a inflaţiei mai mare în luna mai decât în luna aprilie, conform datelor publicate, joi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În pofida scăderii, rata inflaţiei în zona euro a rămas pentru a 18-a lună consecutiv peste ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană (BCE), care vrea să menţină creşterea preţurilor sub, dar în apropiere, de două procente.

Ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Grecia şi Suedia ( 0,9% fiecare) şi Bulgaria (1,8%). La polul opus se situează Ungaria (5,4%), Estonia (4,1%), Cipru şi Malta (3,7% fiecare). Comparativ cu luna aprilie 2012, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 20 state membre, a rămas stabilă în trei state şi a crescut în trei ţări (România, Cipru şi Finlanda).

Potrivit Eurostat, în România rată anuală a inflaţiei a crescut de la 1,9% în aprilie la 2,0% în luna mai.

Potrivit datelor prezentate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a coborât uşor la 1,79% în mai 2012, de la 1,8% nivel înregistrat în luna anterioară, nou minim istoric al ultimilor 23 de ani. Cu toate acestea, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României a declarat că rata anuală a inflaţiei a coborât, în prezent, sub 2%, dar ar putea creşte, în septembrie, până la 4% din cauza variaţiei puternice a preţurilor volatile, la legume, fructe şi ouă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.