Gândul: Asfaltul de calitate proastă şi ambuteiajele în combinaţie cu zăpadă şi îngheţ au transformat drumurile într-o înşiruire de gropi. Specialiştii dau vina pe bitum, CNADNR spune că aşteaptă primăvara. La Timişoara plombele asfaltice ţin 48 de ore. Câte gropi sunt în Ploieşti, cum se laudă primarul Craiovei cu bitumul unguresc. Primăriile au început să numere şi să măsoare gropile din asfalt apărute după deszăpezire. Edilul de la Ploieşti, Andrei Volosevici, recunoaşte că a fost foarte meticulos, dar are şi explicaţia: aşa prevede legislaţia pentru a obţine finanţări necesare reparaţiilor. Iar el are nevoie de 50.000 euro pentru reparaţii. În plus, în urma analizei au fost identificaţi fix 2.755 mp de gropi în drumuri, adâncimea medie a acestora fiind de 6-20 cm, după cum ne-a declarat Florina Popescu, director executiv adjunct Direcţia Investiţii din primăria Ploieşti, scrie Gandul.
"Semnalizez gropile şi să aştept să vină primăvara", spune şeful Companiei Naţionale de Drumuri, Dorina Tiron. Oficialul are şi o explicaţie pentru apariţia sutelor de gropi: 70% sunt expirate. Experţii consultaţi de Gândul explică, în pagina 2, că, de fapt, calitatea proastă a bitumului e de vină pentru gropile apărute. În ţară a început operaţiunea de numărare a găurilor din asfalt. Primarul Oprescu abia a dat ordinul, la Ploieşti recensământul s-a încheiat: 2.755 de metri pătraţi de gropi, scrie Gandul.