Comisia Europeană a adoptat, marți, alocarea provizorie a unei asistențe financiare în valoare de 150 de miliarde euro pentru a consolida pregătirea pentru apărare în întreaga Uniune Europeană, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Alocarea provizorie pentru România este de 16.680.055.394 euro.
Acest pas major, realizat în cadrul programului ‘Acțiune de securitate pentru Europa’ (SAFE), este conceput pentru a stimula capabilitățile de apărare ale UE și pentru a ajuta statele membre să abordeze lacunele critice, precum și să achiziționeze împreună produse din domeniul apărării.
Potrivit Executivului comunitar, în urma adoptării sale de către Consiliu în mai 2025, programul SAFE a suscitat un interes puternic, 19 state membre exprimându-și intenția de a participa și solicitând sprijin dincolo de bugetul disponibil.
‘Punem bugetul UE în slujba securității noastre. Cu SAFE, profităm la maximum de resursele noastre, ajutând statele membre să cheltuiască mai eficient pentru apărare. De asemenea, arată că UE poate acționa rapid și decisiv atunci când este necesar’, a declarat comisarul pentru buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin.
SAFE va oferi împrumuturi pe termen lung, cu costuri reduse, pentru a ajuta statele membre să achiziționeze echipamentele de apărare necesare de urgență. SAFE va permite, de asemenea, UE să sprijine în continuare Ucraina prin asocierea industriei sale de apărare la instrument încă de la început. Programul include o perioadă de grație de 10 ani pentru rambursarea împrumuturilor, rate competitive ale dobânzii și opțiuni pentru acorduri bilaterale cu țări terțe în vederea extinderii eligibilității.
Statele membre își pot pregăti acum planurile naționale de investiții, descriind utilizarea posibilei asistențe financiare, care urmează să fie prezentate până la sfârșitul lunii noiembrie 2025. Comisia va evalua apoi aceste planuri naționale, cu scopul de a efectua primele plăți la începutul anului 2026.
Potrivit Guvernului, participarea la programul SAFE are trei implicații majore.
1. Componentă de apărare, care presupune o planificare pe următorii 5 ani
A achizițiilor de tehnică militară, care vor fi realizate în parteneriat cu țările europene, pentru creșterea capacității de apărare. Vom putea dezvolta fabrici de tehnică militară și vom deveni parte a lanțurilor valorice ale industriei de apărare europene.
2. Componenta bugetară. Achizițiile de tehnică militară din următorii 5 ani vor fi plătite din această alocare, un credit la dobânzi mult mai avantajoase decât am fi putut obține pe cont propriu, cu perioadă de grație de 10 ani și termen de rambursare de 40 de ani.
3. Componentă de infrastructură. Este propusă spre finanțare o infrastructură mixtă civilă și militară, capetele autostrăzilor din nord-estul României: A7 și A8, Pascani- Suceava-Siret, respectiv Pașcani-Iași-Ungheni.
După alocarea acestei sume urmează negocierea tehnică pentru definitivarea listei proiectelor finanțate. Această negociere se va desfășura în septembrie și octombrie, după care va fi stabilită lista finală a proiectelor finanțate prin mecanismul SAFE.
Mă uitam plimbandu-ma prin zona cu construcții viloaie finalizate cu 1-2-3 ani în urmă, nu am mai trecut prin acea zonă, și, ce să vezi, erau multe construita doar baza vilelor, din salariul mediu pe economie 🤔, acum, după 1 an, sunt finalizate și încă se construiesc pe banda rulanta! Se observă graba cu care se lucrează pentru că, acum au resursă sigura de furat cât mai ține. La momentul anunțării acestor împrumuturi pentru drumuri să care spre republica moldova și ukraina orice, multi își freacă palmele pentru alte viloaie uriașe înconjurate cu ditamai gardurile din beton înalte de peste 2,5 metri și groase de 0,30 metri. Așa că, spor la furat și îmbogățit peste noapte, nimeni nu controlează afacerile când e vorba de furat. Totuși, nu cumva îi păcălesc pe capii din străinătate cu poze din aceste cartiere că cetățenii români trăiesc în lux, în fapt, sunt sărăciți în stil barbar?