Când s-a umezit de plăcere afirmând că Laura Codruța Kovesi este un model de slujire altruistă a țării, Gabriel Liiceanu n-a făcut publică doar o opinie, ci mai ales o gravă rupere personală de realitate.
Nu avem niciun drept să gândim că filosoful își pregătea o pilă la șefa DNA. Ar fi fost mai de înțeles, însă, dacă asta ar fi intenționat.
Avem dreptul de a considera că Liiceanu nu era capabil să vadă putregaiul moral, politic și judiciar din activitatea celei mai corupte instituții din țară.
Avem, de asemenea, un anume drept de a pune percepția liiceană sub semnul unui principiu: mai bine un nevinovat în pușcărie, decât un corupt în libertate!
Problema stă în faptul că aceea care băga cetățeni la pușcărie în România era ea însăși un om corupt, și anume nu doar de puterea personală, ci și de o nevoie obedient-complexată de a sluji pofta de putere a mai marilor zilei (ei, trecători, ea nu).
Și aceste nevoi ale Codruței ar fi oarecum de înțeles: se știe că puterea îmbolnăvește pe cei slabi de înger.
Dar cum să înțelegi mintea unui filosof moralist care este atât de rupt de realitate, încât nu vede că „dreptatea” care se face în jurul lui este ca aia din anii ’50: nu pleacă de la fapte, ci de la ținte.
Într-un singur fel o poți înțelege: aia a fost „dreptatea” lor, asta e „dreptatea” noastră. Și, desigur, a noastră fiind, numai urmașii ălora o scriu cu ghilimele.
Și totuși, refuz să înțeleg mintea liiceanului așa. Aleg să cred că își căuta o pilă la DNA.
Liicheanu este parte din coloana a 5-a si isi face treaba scrisa in fisa postului.Se sprijina intre ei cei din coloana a 5-a. Pentru acapararea in subteran a tuturor parghiilor statului.Ilegal si deplin conspirat.Pe nevazute si pe nesimtite.Si in folosul altor state si multinationale care azi fac efectiv legi in multe tari..!