Consiliul Politic Naţional al PSD a votat sâmbătă pentru intrarea la guvernare, a anunţat preşedintele interimar Sorin Grindeanu. El a spus că 71,5% din voturile exprimate au fost favorabile participării PSD în Guvernul Bolojan.
Au fost înregistrate 3339 de voturi favorabile intrării PSD la guvernare. De asemenea, au existat 1247 de voturi împotriva intrării la guvernare.
Au fost înregistrate şi 60 de abţineri.
”Am avut această consultare cu colegii şi din comitetele politice judeţene, până în 5.000 de oameni, mai exact 4.770 de colegi. Am avut de ales între a intra la guvernare pe negocierea politică pe care dumneavoastră o ştiţi şi pe măsurile fiscale, care mare parte au fost prezentate, sau trecerea în opoziţie a Partidului Social-Democrat. Vreau să vă spun că au votat 4.673 de colegi, 97 de colegi n-au votat, 3.339 da, adică într-un procent de 71,5% pentru da, opoziţie – 27,3% şi 60 de voturi abţinere, adică 1,3%”, a afirmat Sorin Grindeanu.
El a explicat şi de ce cei aproape 30% dintre social-democraţi s-au opus intrării la guvernare.
”Probabil că există o nemulţumire poate de o anumită formă de negociere politică pe ministere. Poate să fie şi asta. Poate să fie şi dorinţa de a nu intra într-o coaliţie aşa de largă şi de a încerca să ne reorganizăm în opoziţie unde faci mai uşor aceste lucruri, dar procentul covârşitor al colegilor a fost aşa cum a zis, 71,5% pentru intrarea la guvernare. Adică e un procent mai mare decât m-aş fi aşteptat”, a explicat preşedintele interimar al PSD.
El a adăugat că, duminică, în Comitetul Politic Naţional va fi votată echipa cu care PSD va merge în viitorul Guvern.
”Mâine după-amiază vom avea Comitet Politic Naţional, unde vom vota echipa cu care Partidul Social Democrat va merge în noul guvern, vicepremier plus şase ministere. Până mâine la ora 12, colegii care doresc să facă parte din această echipă se înscriu la secretariat şi vom avea un vot mâine după masă în Comitetul Politic Naţional”, a afirmat Sorin Grindeanu.
„Nu va fi un mandat ușor, am spus asta pentru că am dorit să voteze în cunoștință de cauză. Nu va fi un mandat care să fie însoțit de măsuri populare, de aceea am dorit ca votul să fie asumat. Atunci când votezi pentru intrare la guvernare sau opoziție să se știe că nu e o perioadă obișnuită de guvernare. Acest procent mare pentru intrarea la guvernare arată o legitimitate a deciziei. Una e să voteze 100 de oameni, alta e să voteze aproape 5.000”, a mai spus Grindeanu.
Întrebat dacă Bolojan va avea drept de veto asupra miniştrilor PSD, Grindeanu a răspuns: ”Nu”.
El a admis că premierul va fi consultat în privinţa numelor de miniştri.
”Dar nu poate să aibă drept de veto. Nu asta a fost întrebarea aseară. E normal să discuţi, oricine ar fi premier, e normal să aibă un partid care merge în această coaliţie să-i spună în mare cam ce oameni trimite acolo, dar nu poţi să vii cu… şi niciodată nu s-a întâmplat să se vină cu un drept de veto”, a explicat Grindeanu.
Şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat s-a desfăşurat în format hibrid.
Am o piele rară! M-am născut cu ea tatuată. Cercul acela, din dreptul sternului, e de fapt ochiul unei libelule! Sau semnul USR, sau semnul PNL, sau semnul PSD. Tot un drac. Dar acum totul se sfârșise! […]
psd e condus de aia de care dragnea, dupa ce-i numea, se chinuia sa scape de ei pe motiv de apartenenta la mafia sistemului… sa nu-mi spuneti ca aveati asteptari de la ei…
o turma de calici si infatuati… asta au fatat iliescu si brucan, asta le este mostenirea…
ASTIA sint ,,abonatii,, de serviciu ai p.s.d. care de 35 ani au facut doar rele acestui popor la ORDINELE primite si executate din AFARA !aceste jigodii dupa RAUL facut ani in sir doresc sa execute si acesta PORUNCA DE SECATUIRE SI A DISTRUGERII ! gloata de ticalosi este creatia acestui impostor si profitor = JAVRA DE iliescu !
In ori ce loc de munca atunci cind cineva nu isi face datoria asa cum trebuie ,intreprinderea are de suferit ,sau da faliment ,persoana respectiva este retrogradata sau i se poate desface contractul de munca.In politica romaneasca cei care gresesc nu li se intimpla nimic.Acum vedem ca in noul guvern apar destui care au facut parte din cei vechi, datorita carora Romania arata asa cum o vedem acum cu totii.Ma intreb este asta normal ,sau inca continuam sa gresim ,mergind pe acelas drum ca pana acum ?
Huuo jigodiilor care în numele săracilor va faceți vile in Dubai! La puscarie hoților putrezi de bogați „social-democrați”! Trăiască prostii amărâți care v-au votat!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
psd e condus de aia de care dragnea, dupa ce-i numea, se chinuia sa scape de ei pe motiv de apartenenta la mafia sistemului… sa nu-mi spuneti ca aveati asteptari de la ei…
o turma de calici si infatuati… asta au fatat iliescu si brucan, asta le este mostenirea…
bucuria lui baluta… isi freaca mainile, continua sa numere…
După ce a văzut ce barosan e Tractoristu Stănescu şi ce bazat e Tiristu Bolo Jean, Sorinică a dat repejor fuga la autobază să se şmecherească şi el!
ASTIA sint ,,abonatii,, de serviciu ai p.s.d. care de 35 ani au facut doar rele acestui popor la ORDINELE primite si executate din AFARA !aceste jigodii dupa RAUL facut ani in sir doresc sa execute si acesta PORUNCA DE SECATUIRE SI A DISTRUGERII ! gloata de ticalosi este creatia acestui impostor si profitor = JAVRA DE iliescu !
Jigodia la jigodie trage! Sa aveti grija de mucisor ,sa-i stergeti mucii,faceti cu randul,in doua schimburi,ore suplimentare.
PSD intra la guvernare ca sa nu-si piardă primarii. Primarii care n-ar mai primi fonduri, ar migra mai ales la PNL.
In ori ce loc de munca atunci cind cineva nu isi face datoria asa cum trebuie ,intreprinderea are de suferit ,sau da faliment ,persoana respectiva este retrogradata sau i se poate desface contractul de munca.In politica romaneasca cei care gresesc nu li se intimpla nimic.Acum vedem ca in noul guvern apar destui care au facut parte din cei vechi, datorita carora Romania arata asa cum o vedem acum cu totii.Ma intreb este asta normal ,sau inca continuam sa gresim ,mergind pe acelas drum ca pana acum ?
Huuo jigodiilor care în numele săracilor va faceți vile in Dubai! La puscarie hoților putrezi de bogați „social-democrați”! Trăiască prostii amărâți care v-au votat!
Nu pleacă jigodiile de la măcelărie!