S-a deschis canalul București – Dunăre – Marea Neagră

Hai la vot! Hai că s-a deschis canalu’! Nu știu care umblă cu tiribomba, cu porta-vocea prin Piața Universității, să-l calce automobilele și alta nu.

Care, ce strigă, frate? Penelist? Pesedist? Tot o apă și-un pământ! Și uite că vine apa cea mare și-l ia pe ins, îl duce, direct pe faleză-l duce, vai de el, trec vapoare, trece un șlep, se vede până-n zare adevărul gol-goluț. Cu monoclu și pampon, un alt oarecare, vine la tribună să ne zică vorbe mieroase. Votați-mă! Chestii vechi, proștii-s noi. Acum că Bucureștiul e port la Marea Neagră, la Dunăre, ce să mai zicem noi?

Hai la vot. Cum așa, e port la Dunăre, Bucureștiul? Păi uite-așa! I-au dus pe toți deținuții politici haliți de noua poliție politică direct la muncă silnică la Canalul București-Dunăre-Marea Neagră. Păi bine le-a făcut, c-au furat cu toptanul iar pe noi ne-au prins cu-arcanul. Stăm ciotcă pe faleză și ne tot înghiontim unii pe alții să ne ducem la vot. La votare, cu mic, cu mare. Dacă se poate, zece mici la mine c-am familie mare.

Poporanul pune laba pe zece mici și fuge să-și hrănească familionul care tocmai vrea să se furișeze pe puntea unui vapor, mare comedie, mare. Marea Neagră ne dezmiardă. Care cu o umbreluță, care cu un scaun, acolo, ne plimbărim pe plajă la Marea Neagră, se vede plaja chiar de pe Calea Victoriei cum te duci încolo, spre fostul sediul al fostei uniuni a scriitorilor, dragii de ei, scriitorii. Scriitorii? Tac chitic. Academia tace chitic. Mai mârâie acolo, la mișto, niște sindicaliști sărmani. În rest? Hai la vot, ce s-o mai lungim. Umblăm așa pe cheu, căscăm gura la vapoare, doar n-or fi avioane. De pe Magheru, hop, direct pe puntea vaporului.

Ne pregătim de marea călătorie, de marea drumeție pe ape, așa cum stăm îngrămădiți în Piața Victoriei, unu, doi, doi, trei acolo, nu mai mulți. S-a deschis canalul București – Dunăre – Marea Neagră. Gata, se lansează oficial, vernisaj. Care vernisaj? Vernisajul muzeului deținuților politici care au murit asudând la canalul București – Dunăre – Marea Neagră. Niște PDL-iști, niște PNȚCD-iști, niște PMP-iști, PNG-iști, UNPR-iști, unul de la Pro România, vreo doi de la ALDE, o duzină de la PSD. Și unul, numai unul, de la PNL. Poporanii cască gura la muzeu, săracii de ei, au murit pentru libertate. Ei, na!

S-au mâncat între ei, vezi bine, ce să mai vorbim. Nu mai vorbim. Vine un căpitan de vapor, zice, ați votat? Care-ai votat, mă? Care-ai votat, mă, te duc în croazieră, zău că te duc, timp de un sfert de oră academic, păi ce credeai, c-ajungem la Bosfor? Noi, ăștia, care-am votat deja de la primele ore ale dimineții, cu voioșie, cu mare încredere în viitorul luminos al țării, ne îmbarcăm ce ne îmbarcăm. Hai să pornim pe canal, și pornim noi ce pornim pe canal, și ne uităm la valuri și peștii se uită la noi, ceva, mai încolo, apare un rechin, unul din acela mare și fioros.

Noi am cam băgat-o pe mânecă, rechinul se apropie amenințător, băi, pișpirică, ia zi-mi tu mie unde e mahărul cel mare, acela cu guvernul meu, cu țara mea, hai nu te mai codi, pe el îl vreau, dar vezi tu, îl vreau de nu mai am stare, pe el îl vreau, pe mahărul cel mare.