Să fie bine, ca să nu fie rău! Președintele o scaldă în cazul pensiilor speciale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, cu privire la pensiile speciale, că se aşteaptă ca proiectul ce va fi înaintat de Guvern să (…)

De (C.T.)
Să fie bine, ca să nu fie rău! Președintele o scaldă în cazul pensiilor speciale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, cu privire la pensiile speciale, că se aşteaptă ca proiectul ce va fi înaintat de Guvern să (…)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, cu privire la pensiile speciale, că se aşteaptă ca proiectul ce va fi înaintat de Guvern să vizeze un sistem de pensii corect, echitabil şi sustenabil.

Jurnalist: Se discută, domnule Președinte, în această perioadă, în țară și la nivel european, despre pensiile speciale din România, jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență. Comisia a transmis un răspuns destul de tranșant autorităților de la București, prin care le-a spus foarte clar că proiectul aflat acum în Parlament, nu îndeplinește nici pe departe cerințele Comisiei Europene și angajamentele luate de România în fața Comisiei Europene. Se avansează pe scena politică de la București inclusiv posibilitatea renunțării la bani europeni pentru salvarea pensiilor speciale. Au adus argumente, în opinia lor, pertinente, liderii de la București. Cum vedeți dumneavoastră rezolvarea acestei situații?

Răspunsul lui Iohannis: Trebuie să vedem fondul problemei. Sistemul de pensii trebuie să fie sustenabil. Asta înseamnă, mai simplu spus, că pensionarii trebuie să își primească drepturile pentru o viață muncită, dar trebuie să avem grijă ca și peste 10, peste 20, peste 30 de ani pensionarii să-și primească pensia. Asta înseamnă ca sistemul să fie sustenabil și scopul reformei sistemului este acesta. Reforma nu se realizează pentru a lua anumiți bani de la unii sau pentru a da bani la alții, ci pentru a crea un sistem corect, sistem echitabil și un sistem sustenabil și exact asta trebuie să fie proiectul pe care mă aștept să îl înainteze ministerul de resort, Guvernul și să fie promovat de coaliție. Nu cred că este cazul să dau eu sugestii de la un microfon din Bruxelles celor care lucrează pe proiectul de pensii, dar trebuie să ne amintim care este fondul discuției și fondul este acesta. Pensionarii au dreptul la pensia lor, la o pensie din care pot trăi, o pensie care se calculează echitabil pentru toată lumea și care este garantată à la longue.

Distribuie articolul pe:

24 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.